Cum convingi copilul să se spele pe dinți?Perierea dinților nu este o treabă chiar plăcută copiilor sau nu este pe termen lung. Dar e musai.
Atunci cum procedăm? Întâi cu teoria, apoi cu practica și exemplul personal. Și mai mult de atât, trebuie multă răbdare din partea ta, a părintelui, deoarece cei mici vor recurge la tot felul de trucuri și scuze pentru a scăpa de spălatul dinților. Și mai mereu devin brusc foarte obosiți seara, iar dimineața mai mereu nu au timp. Cu toate acestea, dinții sănătoși trebuie să fie scopul prioritar al întregii familii.
Cum convingi copilul să se spele pe dinți?
Nu este ușor să-i explici unui copil mic cum să-și spele corect dinții și de ce această acțiune trebuie făcută de mai multe ori pe parcursul zilei.
Cel puțin de 2 ori e obligatoriu:
- după micul dejun
- după cină / înainte de a merge la culcare
Când va înțelege, trebuie să-i explici, pe înțelesul lui, că igiena orală adecvată îmbunătățește și digestia și respirația noastră. În plus, ne ferește de intervenția medicului dentist. Îi putem spune atunci când e destul de mare să priceapă cum stă treaba cu banii, că în loc să dăm bani la dentist pe repararea unei măseluțe, îi putem cumpăra lui o jucărie pe care și-o dorește. Ba chiar putem pune de fiecare dată când respectă programul spălatului pe dinți, câte un bănuț în pușculiță. Astfel, el va fi mai motivat să facă această activitate, iar după un timp îi va intra în reflex.
Cum convingi copilul să se spele pe dinți? Sfaturi utile
1. Oferă-i un bun exemplu
Este esențial ca cel mic să fie obișnuit să-și vadă mama și tata periându-și dinții în timpul zilei, mai ales înainte de a merge la culcare. Copilul, precum buretele, absoarbe totul: informații și comportament. Continuând să-și vadă părinții cum își periază dinții, el va transforma acțiunea în ceva „normal” și apoi o va face și el.
2. Transformă această activitate într-o joacă foarte plăcută
Joacă-te cu copilul tău! Alege o pastă de dinți potrivită vârstei, dar care să aibă un tub colorat. Faceți împreună multă spumă, încercați să nu râdeți cât mai mult timp, ca apoi să izbucniți și să vă stropiți puțin pe obraz. Faceți concurs: cine termină primul și cine face spuma cea mai mare, pentru că a periat dinții cel mai mult.
3. Alege alimente sănătoase
Povestește-i că nu toate alimentele sunt sănătoase sau că unele nu trebuie consumate prea des și în cantități mari, deoarece atacă dinții și fac carii. Nici sucurile prea dulci nu sunt bune.
4. Cumpără-i jocul „Micul dentist”
Un joc care are toate accesoriile unui dentist și cu ajutorul căruia copilul nu doar că se va distra, dar va și învăța multe lucruri folositoare.
5. Întotdeauna periați dinții înainte de a merge la culcare
Mulți copii, înainte de a merge la culcare, sunt obișnuiți să bea lapte sau ceai sau suc de fructe. Aceste băuturi sunt bogate în zaharuri. De aceea, e obligatorie spălarea dinților după ce ei consumă asemenea băuturi, ba chiar și dacă le evită. Cu spălatul dinților și o poveste se încheie ziua micuțului.
6. Alege o periuță electrică
Cumpără-i micuțului, atunci când vârsta permite, o periuță electrică cu personaje din desenul lui animat preferat. Astfel, va fi o mai mare plăcere să se spele pe dinți împreună cu „prietenul” lui.
7. Vizita la stomatolog
La medicul stomatolog nu e nevoie să ajungi doar dacă ai probleme. Dimpotrivă, e indicat să-l împrietenești pe copil cu acesta încă de când e foarte mic. Mai întâi vor fi vizite de acomodare, de cunoaștere a medicului și a cabinetului, mai ales că sunt atâtea cabinete dedicate copiilor, dotate cu jucării, cu ecrane unde sunt desene animate etc. Astfel, ei se vor simți ca acasă.