CUM SĂ CULTIVĂM CITITUL CU PLĂCERE? IATĂ 8 SFATURI!

Ca părinți, ne întrebăm adesea: Cum să cultivăm cititul cu plăcere? În primul rând, cu cât începi mai devreme, cu atât mai bine. De exemplu, în cazul copiilor mici, care încă nu pot citi, îi poți, totuși, familiariza cu cărțile, dându-le să țină în mânuțe cărți ilustrate. După cum arată multe studii de psihologie cognitivă și pedagogie, ilustrațiile (mai ales dacă sunt bine făcute) au o mare capacitate de a influența dezvoltarea gândirii și a raționamentului.

Puterea exemplului

Și în cazul cititului, ca și în cazul spălatului pe mâini sau pe dinți se poate învăța observând aceste practici la alții. Un copil care-și vede părinții citind, va accepta mai ușor să o facă și el, să preia acest obicei. Încet, încet, lectura îl va atrage și pe acesta.

Smartphone, playstation, televizor, internet. Cum să cultivăm cititul cu plăcere, folosindu-ne de tehnologie?

Tehnologia și toate echipamentele pe care le deținem în familiile noastre, nu pot fi îndepărtate, deoarece fac parte din viața noastră din prezent.

Educarea pentru a citi înseamnă, de asemenea, învățarea de a cultiva momente pentru sine, în liniște, fără a desfășura acțiuni diferite în același timp. În acest sens, tehnologia este un posibil inamic al lecturii. Părinții care atunci când citesc, fie singuri, fie împreună cu copiii lor, aleg să nu țină telefonul mobil la îndemână, oferă un exemplu copiilor lor. Ulterior, acest exemplu se poate transforma într-o practică bună a copilului.

Desigur, tehnologia poate fi, de asemenea, un aliat. Un copil reticent în a citi, poate fi atras spre lectură cu un audiobook. Îl poate asculta cu mare plăcere într-un moment în care poate se relaxează pe canapea. În cazul unui copil care nu este obișnuit să citească, dar care este interesat de supereroii din jocurile de Playstation, poate fi atras spre lectură cu o carte care povestește despre eroii jocurilor video. Pentru început este eficientă orice metodă care îl face pe copil să facă un prim pas spre lectură.

Cum să cultivăm cititul cu plăcere? 8 sfaturi pentru a cultiva plăcerea de a citi

1. Citește cu voce tare

Cititul cu voce tare poate fi ceva obișnuit pentru cineva care abia a devenit părinte, dar este important să păstrezi pasul și să continui cu acest obicei bun în timp. Copiii se vor bucura mai mult decât crezi. Este foarte plăcut și interesant să-i citești unui copil, să discuți pe marginea pozelor, a cuvintelor sau a întâmplărilor. Este posibil ca un copil mic să-ți ceară să-i citești aceeași carte de nenumărate ori, iar pentru asta e nevoie de răbdare! Când va crește, își va aminti atât de apropierea fizică, cât și de povestea citită.

2. Alege ca model un serial preferat al copilului, cu personaje preferate

Unui copil care iubește un serial sau un personaj anume (ex. Harry Potter), îi poți oferi o carte cu personajul preferat.

3. Dependența pentru un autor preferat

Odată ce copilul își va găsi un autor preferat, e posibil să-și dorească să citească toate cărțile scrise de acesta. Îl poți ajuta să se înscrie la bibliotecă sau puteți comanda împreună cărțile dorite.

4. Clasicii sunt baza

Cărțile sunt numite clasice, deoarece continuă să fie citite de generații și generații de cititori. Nu-ți garantează succesul, dar poate fi o idee să-i oferi copilului cărțile pe care le-ai citit și tu când erai de vârsta lui. S-ar putea să ai succes.

5. Genurile

Băieții trec prin diferite etape, sunt pasionați de genuri diferite: acțiune, fantezie, ficțiune, știință. Nu te supăra dacă nu este literatura pe care ai fi vrut s-o parcurgă copilul tău. Unele cărți de acest gen sunt chiar interesante și bine scrise. În primă fază, fii fericit că ai un copil care citește.

6. Respectă-i alegerile

Dacă copilul tău iubește caii, este bine să cauți cărți care tratează acest subiect. Sau poate e interesat de spațiu, mijloace de transport, știință, animale de companie. Alege cărți cu tema lui preferată. Lectura va fi o adevărată plăcere.

7. Benzi desenate

Benzile desenate reprezintă una dintre tendințele actuale întâlnită în cărțile dedicate copiilor și poate fi o modalitate de a-i face pe copii să iubească lectura.

8. Cum să cultivăm cititul cu plăcere? E – cărți

Unele studii recente spun că peste jumătate dintre copiii americani citesc cărți digitale cel puțin o dată pe săptămână. Formatul electronic s-a dovedit a fi mai atractiv chiar și pentru cititorii reticenți. Multe cărți pot fi descărcate pe un e-reader, un mod de a citi foarte convenabil pentru călătoriile cu avionul, cu mașina sau cu trenul. Iar unele studii arată că aplicațiile pentru cărți electronice consolidează înțelegerea. În timp ce aplicațiile distractive pot inhiba cititul. Așadar, pentru a promova abilitățile de citire și pentru a încuraja copilul să citească, poți încerca să utilizezi una dintre acele cărți electronice care arată ca o carte cu copertă.

 

My title page contents