Capcane alimentare pentru cei mici: dieta pentru copii este importantă?

dieta pentru copii

Dieta pentru copii este un subiect sensibil – cei mici sunt în creștere și au nevoie de toate ingredientele sănătoase pentru organism, însă, dacă părinții nu sunt atenți, se pot confrunta cu obsezitate sau probleme de greutate minore.

Orice adult a fost până acum măcar o dată la dietă, fie pentru că își dorea detoxifiere, fie pentru că își dorea să slăbească. Pe de altă parte, te mai poți referi la dietă și ca la un stil de viață sănătos, însă, pentru mulți copii, poate fi un cuvânt înspăimântător.

De ce? În general, dieta este asociată cu un regim alimentar restrictiv, lipsa dulciurilor și a alimentelor preferate și mai ales micșorarea cantităților. Dacă a văzut măcar o dată un părinte la dietă, orice copil se poate speria atunci când i se recomandă regim alimentar.

Dieta pentru copii nu trebuie să îi afecteze dezvoltarea sănătoasă, sistemul osos sau pe cel imunitar, ci doar să îi rezolve problemele cu greutatea.

Totuși, este ok dieta pentru copii? Ce copii au nevoie de un regim alimentar și mai ales când – sunt grijile părinților atunci când observă că cei mici sunt mai grași în comparație cu alți copii. Potrivit Kidshealth.org, iata cat de importanta este o dieta sanatoasa si mai ales bogata pentru copii:

Dieta pentru copii, dacă vor să piardă kilograme

Toate alimentele conțin calorii. Atunci când cineva își dorește să slăbească, consumă mai puține calorii decât are nevoie organismul. Însă, în cazul celor mici, această strategie nu este chiar cea mai fericită. Caloriile sunt o sursă importantă de energie. Pe parcursul unei zile, copilul are nevoie de foarte multă energie pentru teme, sporturi și joacă.

Tocmai de aceea, cei mici nu au nevoie de o dietă pentru pierderea caloriilor. Spre deosebire de adulți ei se dezvoltă din ce în ce mai mult, până la vârsta adolescenței, când încep alte schimbări ale organismului. Cei mici au nevoie de o varietatea de alimente, dar este foarte important ca acestea să fie sănătoase. În acest fel, vor reuși cu ajutorul vostru să își mențină organismul sănătos.

Totuși, unii copii sunt supraponderali, însă și pentru aceștia există soluții care nu implică dieta – ei își pot consuma energia și pot arde caloriile prin sport, iar alimentația poate fi ușor schimbată. Spre exemplu, puteți apela la produse bogate în nutrienți, care îl vor ajuta pe cel mic să fie și mai activ.

Este adevărat, excesul în greutate poate provoca probleme de sănătate, însă pentru organismul celor mici poate fi mult mai periculos să nu primească cantitățile necesare de vitamine și proteine.

Ce sunt dietele periculoase?

Dieta pentru copii poate fi periculoasă, mai ales dacă nu este recomandată de un specialist! O dietă periculoasă se caracterizează prin câteva aspecte esențiale: nu includ o varietate de alimente nutrivite, alimentele nu sunt bogate în proteine, dietele dau rezultate miraculoase într-un timp foarte scurt.

Prin aceste câteva aspecte, îți poți da seama foarte ușor cât de periculoasă este dieta pe care o urmezi, sau pe care ți-ai dori să o urmeze copilul tău. Mai mult decât atât, în societatea noastră, există anumite diete la modă, pe care uneori începe să le țină toată lumea. În general, pentru acest tip de diete există două dezavantaje: pe de-o parte, multe persoane se apucă de un regim alimentar, mănâncă puțin și slăbesc 1kg, apoi renunță la dietă, iar astfel apar dietele de tip yo-yo, iar pe de altă parte, la modă sunt dietele drastice, prin care pierzi rapid un număr mare de kilograme. Pentru ce-a de-a doua variantă, cea mai populară modalitatea este înfometarea!

Aceste două tipuri de diete sunt clar nerecomandate în cazul copiilor. Cel mic va avea nevoie de alimente proaspete, cu un conținut bogat de vitamine și proteine.

Ce faci dacă îți dorești dieta pentru copii și nu știi ce variantă să alegi?

Înainte să decizi ce alimente va consuma cel mic și dacă va ține sau nu o dietă, este extrem de important să consulți un medic. Pentru început, puteți merge la medicul de familie, care vă va spune dacă cel mic se află în limita admisă a greutății. Dacă vreți să luați măsuri preventive, tot el vă va sfătui să mergeți la un sport, care îl va ajuta pe copil să se dezvolte.

În cazul în care cel mic are probleme de obsezitate, medicul de familie vă poate recomanda un nutriționist, care să vă ajute cu regim alimentar sănătos!

Mai mult decât atât, în ceea ce privește alimentația, pentru copii există o mulțime de rețete sănătoase cu legume și proteine de origine animală, care ăl vor ajuta pe cel mic să își mențină organismul sănătos! Spre exemplu legumele și fructele bogate în vitamine, laptele și produsele lactate, carnea, cearealele și alte produse bogate în proteine, sunt numai câteva dintre alimentele pe care le poți include în regimul celui mic.

Pe lângă aceasta, din dieta copilului tău mai poți micșora porția de dulciuri și gustări nesănătoase, astfel în cât să reduci cât mai mult alimentele nesănătoase!

 

 

My title page contents