Educație: 9 fraze pe care NU să nu le spui copilului tău.
Educație. Cuvintele rostite fără să ne gândim, spuse de cele mai multe ori într-un moment de oboseală sau de mânie, ne pot jigni copiii.
Iată cele mai des folosite 9 expresii/fraze, pe care, ar fi bine, să nu le spui unui copil.
1. Lasă-mă în pace!
Da, din când în când, un părinte își poate dori să stea la distanță de copil, să ia o mică pauză. Asta nu înseamnă că trebuie să se obișnuiască și să-i răspundă continuu copilului cu: „Lasă-mă în pace”, „nu mă deranja”, „Sunt ocupat”. Aceste fraze spuse în exces îi vor aduce tristețe copilului, îl vor face să creadă că nu mai aveți deloc timp pentru el, că nu-l doriți deloc în preajmă.
Educație. Dacă vrei să iei o pauză la un moment dat, lasă copilul cu bunica, cu o bonă sau dacă nu ai pe nimeni, încearcă să profiți de timpul când el e ocupat sau e plecat la grădiniță, la școală, să-ți tragi sufletul. Explică-i cât de calm poți (da, e simplu de zis, când, de fapt, atunci îți vine să-l faci rachetă) că ai puțină treabă, să-și termine și el treaba (de colorat, de desenat etc.) până ți-o termini și tu pe a ta.
2. Ești așa …
Etichetele, mai ales dacă sunt negative, rămân agățate de copii și se transformă în profeții care se împlinesc: „De ce ești mereu atât de … timid”? „Pentru că ești atât de prost …”. În cele din urmă, cel mic se simte într-adevăr rigid și va începe să se comporte în consecință. Adică, efectul este invers. Parcă îi insufli să fie chiar conform cu eticheta pusă.
3. Nu plânge!
Sigur folosești expresii precum: „Nu fii trist”; „Nu fii copil”; „Nu există nici un motiv să se teamă“ … Dar e normal ca un copil mic să aibă temeri. El nu-și poate exprima toate stările în cuvinte, nu știe să le descrie și atunci apelează la plâns. Spunându-i că nu ar trebui să plângă sau că nu există nici un motiv să fie trist, înseamnă să-i trimiți mesajul că emoțiile lui nu sunt valabile. Și nu e bine să fii trist sau speriat.
Decât să negi emoțiile copilului este mult mai bine să-i arăți că-l înțelegi: „Cred că ești foarte trist pentru că Andrei nu vrea să fie prietenul tău.“ „Este normal să-ți fie frică de apă, dar voi sta lângă tine și te voi ține de mâna”.
4. De ce nu ești ca sora/fratele tău?
Uneori este normal să ne raportăm la ceilalți copii (dacă nu avem doar unul) sau la un coleg, prieten: „Sora ta, la vârsta ta era deja îmbrăcată singură …”. Dar comparațiile pot fi inversate. În plus, fiecare copil este diferit de celălalt.
Educație. Nu uita, fiecare copil se dezvoltă în funcție de propriul ritm, temperament și personalitate. Dacă îl vei compara întotdeauna cu alții, copilul va crede că ți-ai fi dorit să fie altfel.
În plus, comparațiile continue nu ajută la îmbunătățirea comportamentului. Senzația de presiune asupra a ceea ce nu este pregătit să facă sau pur și simplu nu-i place poate fi o sursă de confuzie și stres și poate submina stima sa de sine.
5. Haide, o poți face foarte bine!
Ca și comparațiile, convingerea ta aruncată pe umerii copilului, că acesta poate face mai mult și mai bine decât o face deja, poate fi la fel de greșită atunci când așteptările sunt exagerate. Învățarea este o călătorie de încercare și de eroare. Nu îl împovăra cu mai mult decât poate, chiar și din buna intenție de a-l încuraja.
Și dacă copilul greșește, evită un comentariu negativ: nu va fi de ajutor, nu ajută!
6. Oprește-te sau îți arăt eu ție!
Amenințările sunt rezultatul părinților frustrați și sunt rareori eficiente. Uneori ne trec prin gând (ba chiar ne exprimăm) fraze cum ar fi: „Dacă nu te oprești, te bat de te usuc!”. Problema este că, în mod firesc, trebuie să pui în practică amenințările, altfel îți vei pierde puterea în fața copilului. Și cum ai putea dovedi că bătaia îmbunătățește comportamentul?
Educație. Este mult mai eficient să încerci să-ți dezvolți seria de tactici constructive: să fii calm și autoritar, să-i explici că nu e bine ce face și că totuși tu îl înțelegi de ce acționează așa.
7. Așteaptă, să vezi tu când vine tata acasă!
Această expresie folosită pe scară largă este doar un alt tip de amenințare. În plus, problema adevărată apare mai târziu. În timp ce te confrunți cu un capriciu, trebuie să intervii imediat. Dacă intervenția părintelui este amânată, copilul riscă să nu îl conecteze la acțiunea greșită pe care a comis-o. Când celălalt părinte se întoarce acasă, mult mai târziu, copilul poate să fi uitat ce a făcut.
De asemenea, pasarea unei probleme în cârca altuia îți subminează autoritatea de părinte. Copilul tău ar putea să se gândească: „De ce trebuie să ascult de mama, dacă nu face nimic?”
În final, ți-ai pus partenerul în poziția polițistului rău.
8. Grabește-te!
Trăim într-un timp care se împarte între întâlniri, programări, lipsă de somn, trafic și suntem întotdeauna pe fugă. Iar când un copil, care nu înțelege oricum acest ritm frenetic, nu își găsește pantofii, nu vrea să-și pună jacheta, ne pierdem repede răbdarea și țipăm la copil să se miște mai repede. Când ne grăbim, copiii se simt vinovați. Acest sentiment îi face să se simtă rău, dar nu îi motivează să se miște mai repede.
9. Foarte bine! Ești un geniu!
Atitudinea pozitivă, la urma urmei, este unul dintre cele mai eficiente instrumente pe care un părinte ar trebui să-l aibă în dotare și să-l și folosească.
Poți folosi expresii precum: „O treabă excelentă!” pentru fiecare lucru mic pe care îl face copilul tău. Însă, ai grijă, copiii înțeleg foarte bine când lauda este mecanică.
Laudă numai rezultatele care provin din eforturi reale. De exemplu, faptul că și-a băut tot laptele din pahar nu este o realizare excepțională.
Fii clar! Este inutil să spui: „Ce frumos e desenul tău!” pentru toate zecile de desene pe care le face copilul tău în fiecare zi. Mai bine adaugi un comentariu adaptat fiecărui desen: „Bravo, văd că ai desenat copacul cu multe ramuri și ai făcut frunzele verzi, nu uscate …Deci, nu e toamnă!”
