Efectele negative ale selfiurilor. De la distracție la dependență

Pentru oricine este o tentație mare ca măcar o dată să își facă un selfie și să-l posteze pe o rețea de socializare. Dar este o mare diferență între a ceda o dată tentației și a face aproape zilnic acest lucru. Să vedem care sunt efectele negative ale selfiurilor.

 

Ce-i mult, strică. În orice privință. Inclusiv în acest obicei de a ne fotografia și expune în mod excesiv și deranjant. Pare un lucru inofensiv, la prima vedere. Dar în realitate efectele negative ale selfiurilor sunt mai mari decât ne imaginăm. Cu implicații dintre cele mai serioase în ceea ce privește sănătatea psihică și viața de zi cu zi.

Efectele negative ale selfiurilor

Fără ocolișuri, o spunem direct: nu este un moft, este o dependență, un sindrom: sindromul selfie. O tulburare corporală dismorfică ce creează răspundere față de propria personalitate. Selfiurile subminează încrederea în sine, stima de sine și imaginea corporală. Există o mulțime de motive pentru care pot fi considerate distractive, ca și modalități de comunicare. Există, de asemenea, și motive pentru care această practică este periculoasă în sens cât se poate de real. Nu ați auzit de cazuri în care persoane care își făceau selfie pe acoperișul unei clădiri sau în natură, pe marginea unei prăpastii, și au sfârșit tragic? Numai pentru că au făcut un pas înapoi, pentru o mai bună încadrare a fotografiei. Până la urmă, un selfie se asumă…

Avantaj prea mic

Singura parte bună a selfiurilor este că realizează conexiuni sociale. Un selfie este emoționant pentru că este personal. Pentru că surprinde un moment, captează atenția și realizează conexiuni umane. Concentrarea pe obiectivul camerei surprinde emoția, dar oare merită ceva trecător, în fond, atâtea alte dezavantaje?

Atenție selectivă

Oamenii au atenție selectivă. Când creierul nostru este preocupat, nu vedem ce se află în jurul nostru. Proiectarea vizuală ne face hiperconcentrați. Când ne concentrăm pe un lucru, acesta ne diminuează conștientizarea situațională. Un exemplu clar: ești turist și vizitezi un muzeu. Îți faci selfie într-una din încăperile acestuia, pentru că vrei să rămâi cu o amintire. Spune drept, îți mai amintești amănunte demne de reținut din acea încăpere?

Incapacitate de multi-tasking

Contrar credinței populare, creierul nostru nu este multitask. Chiar nu putem face două lucruri simultan. Dar unii pot trece ușor de la o sarcină la alta. Deși este nevoie de energie cognitivă pentru a ne redirecționa intențiile… Prin urmare, când faci un de selfie creierul este ocupat doar cu acest lucru.

Declanșarea dependenței

Un selfie creează, mai mult sau mai puțin, un impact asupra vieții de zi cu zi, în funcție de fiecare individ. Postarea fotografiilor pentru a solicita „aprecieri”, drept recompensă, este normală pentru natura umană. Când un om primește aprecieri pentru ceva, o va face din nou. Dar aprecierile au grade emoționale diferite asupra fiecărui individ. Unii sunt fericiți după ce au împărtășit un selfie chiar dacă au obținut puține like-uri, în timp ce alții așteaptă cât mai multe și devin dependenți de a fi apreciați. În schimb, dacă nu obțin suficiente, așa cum se așteptau, decid să posteze un altul. Dacă tot nu sunt răsplătiți, acest lucru îi poate afecta. Își pot pierde încrederea în sine și pot avea o atitudine negativă față de ei înșiși. Devin nemulțumiți de ei sau de corpul lor. Acest lucru îi predispune la dependență de selfie.

Narcisism

Aruncați o privire la cele mai populare imagini de pe Instagram și veți vedea o reflectare îngrijorătoare a societății noastre; este absolut plin de selfie-uri. Adesea asociem narcisismul cu vanitatea, dar el se referă și la a ne simți mai bine decât alții. Postarea selfie-urilor este, de asemenea, legată de auto-obiectivare. Practic îți vezi corpul ca pe un obiect bazat pe valoarea sa sexuală și ai tendința de a-l valoriza în funcție de aceasta.

Nu te compara cu nimeni!

Este într-adevăr important să le reamintim tinerilor despre efectele negative ale dependenței de selfie. Și despre faptul că nu le este de folos să se compare cu alte persoane. Nimeni nu arată fantastic tot timpul și toți avem și zile proaste. Important este să nu ne subminăm propria versiune tinzând către una perfectă.

My title page contents