Învață copilul în funcție de cele 5 simțuri! Cum poate copilul să recunoască fructele și legumele după gust, miros, simț, văz, auz? Mâncatul sănătos este important, mai ales iarna, când este necesară întărirea sistemului imunitar pentru a ne proteja de afecțiunile sezoniere.
De aceea, pentru a asigura copiilor un aport nutrițional corect, bogat în vitamine, săruri minerale, proteine și lichide, este importantă și educația. Copiii trebuie să urmeze o dietă sănătoasă și corectă, dar mai întâ de toate, să cunoască alimentele pe care le consumă. Să știe să le identifice și să aibă câteva noțiuni despre acestea.
După etapa de înțărcare, alimentația copiilor devine ușor-ușor mai liberă și asemănătoare cu cea a adulților. Deci, mai susceptibilă la obiceiurile, gusturile și apetitul familiei și la influența mediilor pe care le frecventează copilul. După vârsta de trei ani, odată cu începerea grădiniței și, mai târziu, cu atât mai mult cu începerea școlii primare, alimentația copiilor este influențată și de mesajele venite din mass-media și de obiceiurile apropiaților lor. Copiii riscă adesea să copieze anumite gesturi ale celor din jur, adoptând astfel obiceiuri alimentare nesănătoase. De exemplu, aceștia pot să mănânce mai multe dulciuri decât fructe.
Exemplul părinților este fundamental
Oferă-i copilului la masă fructele și legumele de sezon și pregătește mesele cu grijă. Copilul trebuie să aibă parte mereu un mic dejun bogat, cu lapte sau iaurt, pentru a-i oferi copilului energia potrivită pentru a face față zilei.
La fel de importantă pentru copil este și educația pe care o primește la școală. Mai ales acolo unde copiii primesc și 1-2 mese, propunând activități de descoperire a alimentelor. Legumele, adesea neapreciate de copii, pot fi oferite prin activități distractive și antrenante. Copiii de grădiniță, de exemplu, pot stimulați să învețe cu ajutorul activității educaționale numită „Cele 5 simțuri”. Astfel, copiii învață despre mâncare prin gust, miros, atingere, văz, auz. Culoarea este, de asemenea, un excelent aliat pentru a face alimentele să fie interesante pentru copii. Aceștia pot avea drept model pentru desen sau pictură, fructe și legume cât mai colorate.
Învață copilul! Fructele și legumele de iarnă oferă un caleidoscop de culori:
Verde
Legume: broccoli, conopidă verde, varză de Bruxelles, cicoare, spanac, anghinare, varză Savoy (sau varză de Savoia), varză neagră.
Fructe: struguri, kiwi, avocado.
Alb (gălbui)
Legume: conopidă albă, cartofi, țelină, varză, praz, topinambur, vinete albe.
Fructe: pere, mere.
Portocaliu și galben
Legume: dovleac, morcovi, cartof dulce, ardei gras portocaliu și galben.
Fructe: lămâi, portocale, mandarine, grepfrut, clementine, banane.
Albastru și mov
Legume: conopidă violet, vinete.
Fructe: struguri negri, prune, smochine.
Roșu
Legume: sfeclă roșie, varză roșie, ridichi, roșii, ardei gras roșu.
Fructe: rodie, măr, cireșe.
Copiii trebuie să învețe să mănânce din fiecare fruct și legumă de sezon. Cu atât mai mult iarna, este bine de reținut că cele cinci porții zilnice recomandate de fructe și legume ar trebui să includă produse de diferite culori. În plus, fiecare dintre acestea să corespundă unor principii nutriționale specifice.