Nabulsi Soap, săpunurile naturale pe bază de ulei de măsline se lansează oficial în România. Originare din Nablus, unul din cele mai vechi orașe din Palestina, aceste săpunuri sunt delicate și au o aromă aparte, extrem de fină.

Povestea săpunului Nablus

Familia Al-Shakaa este considerată una dintre cele mai vechi în branșa producătorilor de săpun cu o activitate neîntreruptă încă din anul 1880. Originară din orașul palestinian Nablus, Al-Shakaa comercializează unul dintre cele mai vechi săpunuri naturale solide din ulei de măsline “Al-Jamal”, care alături de varianta lichidă “Nabulsi soap”, duc mai departe tradiția producătorilor de săpun de pe malurile Iordanului cu o bogată istorie de peste un mileniu.

Săpunul de Nablus abundă în săruri minerale (fosfor, potasiu, magneziu, fier, mangan), vitamina A și E și glicerină, toate fiind necesare pentru o piele sănătoasă. Prin acizii linoleici și alfa-linoleici pe care acesta îi conține în mod natural , el are și un efect antioxidant,  lăsând pielea să respire, redându-i echilibrul natural. Este potrivit inclusiv pentru pielea sensibilă și delicată a copiilor.

Cum se fabrică

Pentru cele mai bune rezultate, dar și pentru  nu se abate de la tradiția producerii acestuia, rețeta săpunului Palestinian se repectă cu sfințenie de aproape 1000 de ani. Odată amestecată și preparată termic, întreaga compoziție se întinde uniform pe  podea, pentru răcire și solidificare. Ulei de măsline, sodă și apă. Prin fierbere, aceste 3 ingrediente simple transformă săpunurile Nabulsi într-un produs natural, cu un miros plăcut, fără niciun adaos chimic. După ce s-a răcit, întreaga compoziție se măsoară și se taie cu același aparat special folosit de sute de ani, pentru a păstra designul produselor, apoi se marchează fiecare bucățică în parte cu un ciocan din lemn gravat cu logoul producătorului. Întreg procesul de uscare mai durează apoi 40 de zile, după care se ambalează.

Uleiul de măsline este secretul săpunurilor palestiniene

Secretul săpunurilor Nabulsi constă în uleiul de măsline Palestinian. Mult mai concentrat decât cel originar din Grecia, Spania, Maroc sau Siria, acest ulei este în plus și binecuvântat, deoarece este menționat în toate cărțile și legile sfinte din Palestina.

Săpun solid și lichid pentru o piele tânără și sănătoasă

Măsline, levănțică, semințe de rodie, mentă, ulei de trandafir, oud,mosc sau ambră. Acestea sunt aromele săpunurilor Nabulsi care promit să aibă efect antiinflamator și antioxidant, să hidrateze pielea și să echilibreze nivelul de sebum care generează acnee. Tot ele vor menține pielea tânără zi după zi și vor lupta împotriva infecțiilor pielii datorită proprietăților antibacteriene. Nici arsurile solare sau psoriazisul nu vor fi trecute cu vederea de puterea săpunurilor naturale din Palestina.

Cum știi dacă este un săpun eficient

Cea mai bună metodă este să fii cu ochii pe spuma făcută de acesta în timpul spălării. Dacă nu este albă, înseamnă că pielea este încă murdară.

Nabulsi – mai mult decât un săpun natural, un simbol pur al mândriei și al moștenirii culturale palestiniene. Îl găsești în farmaciile din București: Belladonna, Elixir, Ced Pharma (farmaciile din policlinicile Titan, Vitan, Dorobanți, Dr Taberei), Tinos, Perfect Care, Ana-Maria, Gedeon-Richter sau în țară, Ardealul Piatra Neamț, Universul Sănătății (Bacău și Iași ), Minifarm Constanța, Gedeon-Richter.

www.nabulsisoap.ro

 

 

My title page contents