PLĂCINTĂ CU TĂIȚEI ȘI ȘUNCĂ

Plăcintă cu tăiței și șuncă – Plăcinta este de multe ori alegerea cea mai la îndemână atunci când nu ai nimic pregătit de mâncare. Cu atât mai mult dacă se întâmplă să ai un aluat congelat și câteva ingrediente pe care le poți combina creativ. Asta doar când nu-ți pui în minte să faci o plăcintă după o rețetă anume, cum e această plăcintă.

Ai  nevoie de:

300 g tăiței din comerț sau făcuți în casă, preferabili puțin mai lați

250 g șuncă

200 g cașcaval

150 g ciuperci

3 ouă

100 g parmezan ras

2 linguri suc de roșii

unt pentru uns

2 linguri pesmet

sare

piper

 

Ai nevoie pentru sosul alb:

1 lingură unt

300 ml lapte

1 lingură cu vârf făină

sare

 

Pregătești o plăcintă cu tăiței și șuncă așa:

  1. Fierbi tăițeii în multă apă clocotită, cu sare, apoi îi scurgi, îi clătești cu apă rece și îi scurgi din nou.
  2. Pregătești sosul alb din laptele fiert cu unt și sare, amestecând continuu, timp de 1-2 minute, până se formează o pastă omogenă.
  3. Ciupercile le cureți, le speli și le tai sferturi, apoi le sotezi 5 minute în untul topit. Adaugi sucul de roșii și mai fierbi 1-2 minute, apoi îl amesteci cu sosul alb preparat.
  4. Amesteci tăițeii scurși cu cașcavalul și cu șunca, tăiate cuburi, împreună ciupercile, ouăle bătute și parmezanul ras. La sfârșit, potrivești gustul de sare și de piper.
  5. Pui compoziția într-o tavă unsă cu unt din belșug și presari pesmet. Coci 30-35 de minute, la foc potrivit, în cuptorul încins dinainte.

Sugestie: Poți coace plăcinta și într-o formă de sticlă rezistentă.

My title page contents