Sunt prietenii imaginari la copii un subiect care să-i îngrijoreze pe părinți? Cei mai mulți dintre psihologi susțin că nu. Așa că nu suntem noi în măsură să-i contrazicem.
De fapt, într-un fel, părinții ar trebui chiar să fie mândri de această capacitate a copilului. De ce? Pentru că numai un copil care are imaginație poate avea și un astfel de prieten. Și poate fi un semn bun pentru mai târziu, dar nu neapărat. Prietenii imaginari la copii sunt, până la urmă, o etapă normală în dezvoltarea lor.
Prietenii imaginari la copii
Un astfel de companion pentru cel mic poate fi prezent la vârsta preșcolară, dar nu este exclus să… îi rămână alături și după aceasta. Poate fi vorba despre o jucărie (de exemplu un ursuleț de pluș) căreia copilul să-i vorbească, dar poate fi pur și simplu un personaj prezent doar în imaginația lui. Căruia, de obicei, îi dă un nume, și despre care vorbește cu convingere, ca și când ar fi aievea. Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea din Washington și de psihologii de la Universitatea din Oregon, 65% dintre copiii cu vârsta de până la șapte ani au avut la un moment dat un prieten imaginar.
De ce apar prietenii imaginari
Copiii își creează prieteni imaginari pentru a se juca împreună cu ei jocuri, de asemenea, imaginare. O fac pentru că se simt plictisiți sau singuri. Și nu numai din aceste motive. Prietenii imaginari mai sunt folosiți de copii și ca formă de auto-liniștire în momente dificile sau perioade stresante pentru ei. Ne referim aici la perioada de adaptare la grădiniță, la un nou domiciliu, la venirea pe lume a unui frate sau la divorțul părinților. Pentru cei care se întreabă dacă cei mici pot să facă diferența între viața reală și cea fantastică, răspunsul este pozitiv. Da, copiii știu că este doar un joc.
Când dispar?
Prietenii imaginari dispar de obicei atunci când copiii merg la școală. De ce? Pentru că aici își face prieteni reali, pentru că are cu cine să se joace, să interacționeze. Însă dacă existența prietenului imaginar persistă și îl împiedică pe copil să socializeze, poate este timpul să vă adresați unui specialist care să evalueze această problemă.
Nu vă băgați în prietenia lor!
Copiii care au avut prieteni imaginari s-au dovedit a fi mai creativi, cu o vorbire articulată mai bine și mai rapid dezvoltată și cu o mai mare stimă de sine. Mulți părinți sunt familiarizați cu… șușotelile care se aud din dormitorul copilului lor. Dacă puștiul va fi întrebat cu cine vorbește, răspunsul va fi de obicei: „Nimeni!” Studiile care s-au concentrat pe fenomenul prietenilor imaginari din copilărie au constatat că, dacă un părinte pune prea multe întrebări despre partenerul invizibil sau – mai rău – încearcă să interacționeze cu el, acesta ”dispare” în mod miraculos. Deci, când auziți că cel mic ”discută” cu prietenul lui, este mai bine să nu interveniți. Este în interesul dezvoltării lui sănătoase să-și păstreze ”în viață” companionul. Acesta se comportă întotdeauna exact cum își dorește copilul, îl ajută să aibă încredere în sine, să nu fie timid și uneori să transmită adulților ceea ce el nu poate spune. ”Mami, prietenului meu Tomi nu îi place broccoli!” Ori să fie răspunzător pentru boacăne: ”Nu eu am spart cana, Tomi a spart-o!”
Există și dușmani imaginari!
Dacă de prieteni imaginari am auzit toți, ei bine, să știți că există și dușmani imaginari. Oricât de ciudat și surprinzător pare, să știți că și aceștia sunt parte a unui mecanism psihologic de copil sănătos. Un dușman imaginar poate fi inventat pentru a finaliza o dispută avută la grădinița cu un coleg. Tot potrivit cercetărilor, copiii cu dușmani imaginari sunt mai capabili să-și gestioneze furia și să înțeleagă diferențele individuale. Ceea ce este un câștig.
