Așteptarea este pe cale să se sfârșească. Se apropie ziua în care îți vei ține bebelușul la piept pentru prima dată

Așteptarea este pe cale să se sfârșească. Se apropie ziua în care îți vei ține bebelușul la piept pentru prima dată. Însă ”anunțul oficial” îl fac unele simptome de naștere.

 

Toată familia este emoționată la apropierea marelui eveniment, cu atât mai mult viitoarea mămică. Numai că ea, pe lângă emoții, încearcă și o seamă de temeri, ceea ce este până la urmă firesc. Cum ar fi aceea că poate nu va recunoaște acele simptome de naștere care vor trebui să fie startul spre maternitate.

Simptome de naștere

Primul semn apare cu două săptămâni înainte de naștere, când bebelușul din burtică se întoarce cu capul în jos, până în pelvis. Iar această modificare de poziție vine și cu avantaje, și cu dezavantaje pentru gravidă. Avantajul va fi acela că vei putea respira mai bine și te vei simți, fizic, ceva mai confortabil. Reversul medaliei este acela că va crește presiunea în zona colului uterin, consecința fiind drumuri mai dese la baie. Nu te speria dacă mobilitatea ți se reduce, picioarele ți se umflă și frecvent îți pierzi echilibrul. Sunt semne clasice că te pregătești pentru ziua Z.

Eliminarea dopului gelatinos

Nu se știe dacă mai sunt câteva zile sau doar câteva ore până la naștere după eliminarea dopului gelatinos, dar mult nu mai este. Dopul gelatinos este un dop de mucus gros, format la nivelul colului uterin, care a avut grijă ca nicio bacterie să nu ajungă în uter pe parcursul sarcinii. Acum că și-a terminat misiunea, iese anunțând astfel că nașterea s-a declanșat.

Scurgerile vaginale

Un alt simptom care anunță nașterea și se manifestă la începutul travaliului sunt scurgerile vaginale. Dacă sunt de culoare albă și de o consistență normală, așa trebuie să fie. Nici firișoarele de sânge de pe chilot nu trebuie să te sperie, pentru că nu sunt altceva decât semnul că a început dilatarea colului. Însă dacă scurgerile devin apoase, subțiri, ar trebui să te grăbești către maternitate pentru că poate fi vorba despre lichidul amniotic. Și asta înseamnă că nașterea se apropie cu o viteză mai mare decât te așteptai tu.

Declanșarea contracțiilor

Temutele contracții… În prima etapă vei simți ca și cum cineva strânge cu putere un cordon în jurul mijlocului tău. Iar asta va dura circa 20 de secunde. Pe măsură ce trece timpul, strânsoarea va fi tot mai puternică, tot mai dureroasă, va dura din ce în ce mai mult și va reveni la intervale tot mai scurte de timp. Încearcă să rămâi relaxată, să nu intri în panică, să respiri așa cum te-a învățat medicul tău. Dacă vei fi tensionată vei resimți durerea mai puternic. Hidratează-te și mergi la toaletă cât de des ai nevoie, pentru că uterul se contractă mai ușor atunci când vezica urinară este goală.

Fugi la maternitate!

Când contracțiile durează între 45 și 60 de secunde și se succed la intervale de 3 – 5 minute, ești deja intrată în faza activă a travaliului. Asta înseamnă că trebuie să pleci urgent către maternitate, dacă până acum ai tras de timp și ai tot amânat momentul. Bebelușul este pe drum!

My title page contents