În perioada 5 iulie – 14 august 2021, Teach for Romania organizează Academia de Leadership și Pedagogie, singurul program de formare dedicat profesorilor care predau în comunități dezavantajate. Provocările ultimului an ne-au arătat că e nevoie de oameni pregătiți diferit pentru a gestiona provocările atât de diverse și de complexe din școlile vulnerabile.
De ce este mai dificilă misiunea unui profesor într-o școală vulnerabilă?
După peste 7 ani de muncă în școli vulnerabile din peste 20 de județe, Teach for Romania a identificat o serie de provocări care fac meseria profesorilor, învățătorilor și a educatorilor de la sat și de la periferia orașelor cu mult mai grea: decalajul în învățare – copii cu goluri de învățare de 1-2 ani din prima zi în care vin la școală, copii cu vocabular limitat, care nu au văzut niciodată o carte și nu au ținut niciodată un creion în mână, cărora nu li s-a citit niciodată; numărul mare de copii cu cerințe educaționale speciale, care nu sunt diagnosticați și susținuți adecvat pentru
că părinții, profesorii, comunitatea nu știu sau nu pot face asta; copii care nu au fost expuși la medii diferite și la alte resurse de învățare, în afară de cele din familie și comunitate.
Conform datelor Eurostat, în 2019, România se afla pe locul 1 în Uniunea Europeană în ceea ce privește riscul sărăciei și al excluziunii sociale în rândul copiilor, cuprinzând aproximativ 35% din populația de sub 16 ani. Peste 86.000 de copii au cel puțin un părinte plecat în străinătate (cf. ANPDCA, 2019). Aceste statistici se traduc în practică în nenumărate provocări pentru profesorii care trebuie să satisfacă mai multe nevoi și să joace mai multe roluri în viața copilului.
Ce trebuie să știe să facă (diferit) un profesor care predă în medii vulnerabile?
Soluția pe care o propune Teach for Romania este pregătirea diferențiată a profesorilor care predau în medii defavorizate, astfel încât acești elevi să aibă parte de o educație relevantă, care să îi pregătească pentru viitor. Ingredientele de formare pentru un astfel de profesor sunt:
1. gândire strategică și leadership – capacitatea de a gândi strategic o intervenție, pornind de la realitatea și nevoile fiecărui copil din clasă. Altfel spus, profesorul trebuie să fie antrenat nu să aibă drept obiectiv parcurgerea întregului manual, ci să identifice corect nivelul fiecărui elev, să identifice decalajele de învățare ale copiilor din clasă și cauzele acestora, apoi să stabilească obiective realiste, asumate și susținute atât de copil și de profesor, cât și de părinte.
2. abilitatea de a dezvolta integrat elevul, cu atenție atât la dimensiunea cognitivă, cât și la cea socio-emoțională și comportamentală (auto-determinarea, abilitatea de a-și gestiona
emoțiile, de a coopera).
3. abilitatea de a forma parteneriate în beneficiul elevului cu restul cancelariei, cu familia, cu autoritățile relevante, cu donatori și finanțatori.
4. abilitatea de a crea o cultură a reușitei în sala de clasă, în care elevul se va simți în siguranță și încurajat să se autodepășească.
Despre Academia de Leadership și Pedagogie organizată de Teach for Romania
Academia de Leadership și Pedagogie este un program integrat, de învățare accelerată, dedicat cadrelor didactice care aleg să acționeze alături de Teach for Romania în școli publice vulnerabile, pentru a genera o schimbare sustenabilă atât în sala de clasă, cât și dincolo de aceasta.
„Sunt peste 7 ani de când pregătim profesori pentru a oferi educație relevantă pentru copiii din mediile vulnerabile. În ultimul an, am văzut mai clar decât oricând cât de mari sunt diferențele între școala de la sat și colegiile din marile orașe. Potrivit Băncii Mondiale, dacă un elev de la sat are șanse de viață similare cu un copil din Senegal, colegul lui de la oraș are șanse similare cu un elev din Islanda. Soluția pe care noi, în Teach for Romania, o propunem este să punem în fața elevilor profesori bine pregătiți și motivați, care aleg să meargă să predea acolo unde este cel mai greu, atât pentru ei, cât și pentru elevii lor. Profesori capabili să construiască parteneriate cu părinții, școala și comunitatea în interesul elevilor.” a declarat Iulia Pielmuș, CEO Teach for Romania
Academia de Leadership și Pedagogie cuprinde 6 săptămâni de învățare experiențială, de tip colaborativ, care include și 3 săptămâni de practică pedagogică supervizată de mentori și tutori coordonatori în două comunități din județele Brașov și Iași (Săcele, respectiv Hărpășești). Viitoarele cadre didactice vor fi susținute de peste 40 de traineri, 40 de mentori și tutori coordonatori. În tot acest proces vom avea alături de noi peste 300 de copii, care vor învăța să învețe, să folosească ceea ce au învățat în viața curentă și să colaboreze.
Academia de Leadership și Pedagogie este posibilă mulțumită partenerilor UniCredit Bank, PEPCO România și Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea din București.
Despre Teach for Romania
Teach for Romania (www.teachforromania.org) este o organizație non-guvernamentală, care de 7 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el. În anul școlar 2020-2021, Teach for Romania a adus peste 160 de profesori inspiraționali la catedră, care oferă o educație relevantă, de
calitate, pentru aproximativ 15.000 de elevi din peste 20 de județe ale țării.
Află poveştile profesorilor pe blog sau pe Facebook și Instagram! Contribuie și fii alături de noi!
https://teachforromania.org
Facebook: Teach for Romania
Instagram: @teachforromania