TOMMY HILFIGER INVITĂ ANTEPRENORII SOCIALI SĂ PARTICIPE LA TOMMY HILFIGER FASHION FRONTIER CHALLENGE

Pentru cea de-a treia ediție a programului, Tommy Hilfiger încurajează antreprenorii BIPOC (black, indigenous and people of color) să aplice și de asemenea invită consumatorii să se înregistreze pentru a juriza prezentările.

 

Tommy Hilfiger are plăcerea de a anunța faptul că în perioada 6 ianuarie – 8 martie sunt deschise înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge. Programul global își propune să sprijine demersurile antreprenoriale de tip start-up și scale-up care dezvoltă soluții cu un impact social pozitiv în domeniul modei. De la înființarea sa în 2018, Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge a acordat 350.000 de euro antreprenorilor care își desfășoară activitatea conform unui set de valori în care cred și pe care le susțin, asumându-și să stimuleze schimbarea în comunitățile din care fac parte. Bazându-se pe viziunea de sustenabilitate a lui Tommy Hilfiger prin care „Nimic nu se pierde și toată lumea este inclusă”, cea de-a treia ediție a programului își propune să amplifice și să sprijine antreprenorii BIPOC (black, indigenous and people of color) care lucrează pentru a-și promova comunitățile și susțin un viitor mai incluziv în modă. Consumatorii sunt, de asemenea, invitați să se implice și să ajute la evaluarea prezentărilor.

Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge pune accentul pe antreprenorii care se dedică trup și suflet astfel încât să aibă un impact social pozitiv în industria noastră”, a spus Tommy Hilfiger. „Anul acesta, dorim să prezentăm o gamă și mai diversă de perspective, idei și comunități prin sprijinirea antreprenorilor BIPOC. Avem responsabilitatea de a stimula schimbările în domeniul modei și sunt onorat să ne continuăm angajamentul față de incluziune și reprezentare egală prin intermediul următorului Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge.

Companiile interesate sunt invitate să înscrie propuneri de proiecte care se concentrează pe crearea unui lanț valoric mai incluziv în domeniul modei. Numărul celor înscriși va fi restrâns la șase finaliști, care vor fi invitați să-și dezvolte virtual proiectul cu sprijinul unei echipe de experți Tommy Hilfiger și parterneri externi cu expertiză în antreprenoriatul social. Având alături ca mentor un coach profesionist, finaliștii își vor prezenta conceptul final în fata unui prestigios juriu și a publicului care va participa la evenimentul final global Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge, care se va desfășura la începutul anului 2022.

Dorind să extindă perspectiva incluziunii, Tommy Hilfiger invită consumatorii să se alăture în calitate de membri ai Juriului Consumatorilor și să ajute la alegerea finaliștilor din acest an. Cei din Juriul Consumatorilor vor avea responsabilitatea de a restrânge numărul finaliștilor de la 200 la 50, fiecare primind pentru a juriza cel puțin patru aplicanți, prin intermediul microsite-ului online al brand-ului. Cei care vor să facă parte din Juriul Consumatorilor se pot înscrie până pe 8 februarie, accesând https://responsibility.pvh.com/tommy/fashion-frontier-challenge/.

Premiile acordate în cadrul programului au fost majorate față de anii anteriori, oferind câștigătorilor finanțarea și cunoștințele necesare pentru a-și dezvolta ideea lor de afaceri:

  • Suma de 200.000 de euro va fi împărțită între câștigători, aceștia având și oportunitatea de a câștiga un premiu suplimentar în valoare de 15.000 de euro, pentru primirea „Votului favorit al publicului”
  • Un an de mentorat alături de experții globali Tommy Hilfiger
  • Un loc în Programul de Antreprenoriat Social INSEAD (ISEP)
  • Un an de mentorat INSEAD

 

Deși industria modei a făcut pași pozitivi spre a deveni mai incluzivă și diversă, mai sunt încă multe de făcut”, a declarat Martijn Hagman, CEO, Tommy Hilfiger Global. „Prin intermediul provocării Tommy Hilfiger Fashion Frontier, ne continuăm angajamentul față de reprezentare și diversitate și contribuim la stimularea schimbărilor pe care ni le dorim cel mai mult, dar pe care și avem  nevoie să le vedem implementate.”

Misiunea lui Tommy Hilfiger este de a deveni o companie de modă unde „Nimic nu se pierde și toată lumea este inclusă”; o companie de design care promovează sustenibilitatea prin metodele de creare ale produsului, gestionarea operațiunilor, și conectarea  la comunitățile  și persoanele implicate în proces. Mai multe informații despre călătoria de sustenabilitate a lui Tommy Hilfiger pot fi găsite pe https://global.tommy.com/en_int/about-us-corporate-sustainability.

My title page contents