10 superalimente care te ajută să întâmpini iarna plin de energie

10 superalimente care te ajută să întâmpini iarna plin de energie

10 superalimente care te ajută să întâmpini iarna plin de energie – Schimbările aduse de sezonul rece pot fi factori de stres pentru organism și, implicit, pentru sistemul imunitar. La începutul iernii, alături de sport, odihnă și timp petrecut în aer liber, o dietă adecvată contribuie la fortificarea sistemului imunitar. Scorțișoara, matcha, spirulina, ghimbirul, maca sau pudra de cătină sunt doar câteva dintre alimentele de la Niavis care combină proprietăți nutritive de excepție, iar consumul lor contribuie la menținerea sănătății.

Un sistem imunitar puternic înseamnă o capacitate crescută  pentru organism de a depăși perioadele de boală, fiind un aliat de nădejde în lupta cu virusurile. Mișcarea și exercițiile fizice, reducerea nivelului de stres, baia de soare, somnul suficient, hidratarea corespunzătoare, dar și o alimentație variată și echilibrată, bogată în antioxidanți, sunt metode dovedite științific pentru întărirea sistemului imunitar.

La debutul sezonului rece, cele mai căutate produse pe Niavis.ro sunt scorțișoara, matcha și pudra de roșcove, lista fiind completată de uleiul de cocos, semințele de in, chia, turmeric, spirulina, dar și  de fulgii de ovăz ori de drojdia uscată.

Vitamina C este cel mai folosit supliment pentru imunitate, ajutând nu doar la creșterea imunității, ci și la creșterea nivelului de energie și reducerea oboselii. Natura, însă, oferă un suport important organismului și prin cătină sau coacăze, vedetele superalimentelor și aliați de nădejde în fortificarea sistemului imunitar.

Matcha (care în japoneză înseamnă pudră de ceai) este considerată de majoritatea specialiștilor cel mai important sortiment de ceai verde datorită numeroaselor sale proprietăți benefice organismului. Comparativ cu o cană de ceai verde obișnuit, matcha conține de 137 ori mai mulți antioxidanți, care au un rol important în lupta împotriva radicalilor liberi și care  stimulează detoxifierea organismului.

Ghimbirul, sub formă de pudră ori rădăcină, este un aliment cu proprietăți și beneficii deosebite asupra sănătății organismului, atestate de studii de specialitate. De la susținerea imunității în lupta cu o serie de bacterii până la intensificarea metabolismului, ghimbirul este un ajutor important într-o serie de afecțiuni, fiind folosit de mii de ani în medicina ayurvedică datorită proprietăților sale terapeutice.

Între mese, pentru un plus de energie și sănătate, specialiștii recomandă optarea pentru gustări hrănitoare și gustoase: fructe, nuci, semințe, iaurt cu cereale integrale sau fructe deshidratate fără zahăr.

La toate acestea se adaugă sfatul specialiștilor de a renunța, pe cât posibil, la zahărul adăugat, tocmai pentru a avea mai multă energie. Astfel, zahărul poate fi înlocuit cu siropul de agave, iar cacaua cu pudra de roșcove, care este bogată în calciu, proteine, pectină, având totodată un conținut scăzut în calorii și grăsimi.

Acestea sunt doar câteva dintre alimentele care, odată introduse în alimentație, ajută la o stare de bine, alături de o dietă echilibrată și mișcare, așa cum recomandă specialiștii Niavis.

 

***

BIO NIAVIS TRADE este unul dintre cei mai importanți producători români de alimente și superalimente, dar și un jucător important în domeniul distribuției de produse naturiste pentru un stil de viață sănătos și o dietă echilibrată.

 

Gama de superalimente și ceaiuri bio Niavis este produsă în unitatea de producție proprie și cuprinde alimente certificate ecologic, pulberi, fructe uscate, semințe, cereale și ulei de cocos fairtrade.

 

 

 

 

My title page contents