Pediatrii din întreaga lume sunt alarmați de tendința copiiilor mici de a petrece prea multe ore pe zi în fața ecranelor telefoanelor, tabletelor sau televizoarelor. În Franța aceștia au condus chiar și campanii de conștientizare cu privire la autismul virtual, această reală amenințare.
Referitor la autismul virtual există și o veste bună. Aceea că simptomele dispar atunci când copilul renunță la aceste dispozitive și trece la jucării și la interacțiunea cu cei care îi îngrijesc.
„Vizualizarea ecranului timp de câteva ore pe zi împiedică creierul să se dezvolte și generează probleme de comportament și de relaționare. Acesta este avertismentul pe care îl transmitem părinților și profesioniștilor din sistemul de îngrijire și educație a copiilor. Toate tipurile de ecrane reprezintă un pericol pentru copiii cu vârsta până la patru ani”, afirmă dr. Anne-Lise Ducanda, reputat psiholog.
Prea mult timp în fața ecranelor!
În ultimii ani, medicii au observat tot mai mulți copii cu schimbări neobișnuite de comportament. Unii au încetat să răspundă la numele lor, să evite contactul vizual și au devenit indiferenți față de lumea din jurul lor. Toate aceste caracteristici sunt ale tulburării de spectru autist (ASD). Iar alții au rămas în urmă din punct de vedere al dezvoltării normale pentru vârsta lor.
După ce specialiștii au chestionat părinții și au intrat în detalii cu privire la utilizarea dispozitivelor de către copii, au descoperit că aproape toți petreceau perioade mari de timp în fața ecranelor. Sau, pur și simplu, se aflau în preajma lor. În unele situații se vorbea și de câte zece ore zilnic!
Autismul virtual în România
Și studiile derulate în România au condus la concluzii similare. În cadrul unuia dintre ele s-a ajuns la concluzia că privarea copiilor de activități senzoriale, motorii, sociale și afective cauzată de petrecerea a mai mult de patru ore pe zi în mediul virtual, poate activa comportamente similare tulburării de spectru autist. Deoarece fenomenul a fost des observat și la noi, în protocolul terapeutic al afecțiunii a fost specificată interzicerea folosirii acestor dispozitive cu lumină albastră.
Specialiștii explică faptul că perioadele mari de timp petrecute de copii în fața ecranelor afectează „cablarea naturală” a creieruluii.
De exemplu, vizionarea mișcării unei mingii pe un ecran nu se înregistrează în mintea lui așa cum s-ar întâmpla dacă ar arunca-o în realitate. Și asta deoarece creierul copilului nu se poate dezvolta în absența simțului tactil.
Evitarea autismului virtual
Deci, ce trebuie să facă un părinte? În primul rând, să respecte nevoile de bază ale dezvoltării copilului. Pentru ca un copil să învețe să vorbească și să dezvolte abilități sociale, are nevoie de interacțiuni față în față cu oamenii și să-și folosească toate simțurile cât mai des. Iată și câteva sfaturi de la experți:
- Vorbește cu copilul, citește-i în fiecare zi cât mai mult posibil;
- Oferă-i materiale, jucării și jocuri care necesită manipulare;
- Ieși zilnic cu el afară și lasă-l să se joace cu alți copii;
- Nu folosi telefon, tabletă, laptop atunci când copilul este cu tine;
- Nu oferi unui copil mic telefonul pentru a se juca;
- Nu lăsa copilul în preajma televizorului până la vârsta de patru ani, chiar dacă nu pare să fie atent la ce este pe ecran.
Știai că…
… cercetătorii de la Spitalul de Copii din Cincinnati (SUA) au arătat că materia albă din creierul copiilor mici care petrec mai mult de două ore zilnic în fața ecranului este mai redusă? Materia albă a creierului este cea care ajută la procesarea și organizarea gândurilor, precum și la îndeplinirea altor funcții vitale.