6 lucruri care te fac un parinte minunat

parinte minunat

Poate unul dintre cele mai frumoase complimente pentru un parinte este atunci cand copilul sau ii spune ca este o mama sau un tata grozav. Cand auzi asta te gandesti ca probabil faci ceva bine spre foarte bine. Insa astfel de complimente din partea copiilor sunt punctuale si de moment. Pe termen lung, ce crezi ca face din tine un parinte minunat? Noi iti dam cateva repere.

 

Evalueaza-te.

Cand ai un copil trebuie sa te evaluezi din toate punctele de vedere – modul in care te porti, vorbesti sau reactionezi in diverse situatii. Intreaba-te daca ai fi un copil de 5 ani, te-ai lua pe tine drept model? Gandeste-te ca odata cu copilul tau, cresti si tu. Situatiile de viata in care te pune cresterea unui copil inseamna provocari si redescoperiri personale. Esti pregatita pentru ele?

Creeaza o atmosfera propice cresterii unui copil.

Orice copil are nevoie sa creasca intr-un mediu iubitor, unde sa se simta sustinut si in siguranta. Fata de copilul tau, tu cunosti cateva trucuri despre lume, cum sa supravietuiesti si sa iti castigi existenta. Dar la inceputul vietii unui copil este timpul ca un parinte mai degraba sa invete, decat sa dea lectii. Intr-adevar, cei mici trebuie pusi in tema legat de pericolele imediate, insa in ceea ce priveste modul in care traiesc viata, ei o abordeaza intr-o maniera mai deschisa si mai plina de bucurie. Asta e ce poti tu invata de la copilul tau.

Faceti activitati in natura.

Tu esti persoana care ii ofera copilului primele informatii despre lume. Cel mai simplu mod este sa petreceti timp impreuna in natura, unde totul este minunat si miraculos. Ai grija sa nu cazi in capcana de a-i da cateva jucarii, ca sa-l tii ocupat in timp ce tu iti vezi de alte treburi.

Pregateste-te pentru un proiect de 20 de ani.

Un copil inseamna bucurie personala pentru orice parinte. Acesta insa nu trebuie sa vina intr-un cuplu ca solutie la diverse probleme. Trebuie sa iti asumi ca atunci cand ai un copil, prin intermediul lui te ocupi de formarea generatiei viitoare de adulti.

Explorati lucrurile pozitive si minunate din lume.

Fiecare trebuie sa se gandeasca la ce vrea sa isi expuna copilul. Lucrurile la care a fost expus il vor insoti toata viata. Asta nu inseamna sa ii arati numai lucrurile pozitive in detrimentul celor negative, ci sa il lasi sa observe viata asa cum este ea. De asemenea, este ideal daca v-ati putea retrage intr-un spatiu aproape de natura cateva saptamani pe an, pentru a intra in contact direct cu aceasta, sa expriementeze si sa se bucure de ce are ea de oferit.

Ofera-i siguranta emotionala.

Siguranta emotionala este deosebit de importanta, deoarece emotiile reprezinta cea mai mare dimensiune a fiintelor umane. Deoarece reprezinta o forta atat de mare, acestea trebuie canalizate pentru a se cristaliza intr-o forta pozitiva, altfel ele vor actiona in mod distructiv. Daca iti doresti un copil echilibrat, inconjoara-l cu dragoste.

 

 

 

My title page contents