BANII, SUBIECT DE CEARTĂ ÎN CUPLU. CUM FACI PACE?

Și cele mai pătimașe iubiri, și cele mai sudate cupluri pot ajunge la un moment dat la conflicte. Diferențe de opinie, infidelitate, intruziunea părinților. Banii, subiect de ceartă în cuplu? Desigur! Este și aceasta o variantă!

 

Unul câștigă mai mult, celălalt mai puțin. Unul este mai risipitor, celălalt mai cumpătat. Așa ajung să fie banii, subiect de ceartă în cuplu. Iar uneori se ajunge chiar mai departe, până la a fi motiv de divorț. Specialiștii însă au o teorie cel puțin bizară. Ei susțin că disputele în cuplu pe acest subiect sunt dovada unei căsnicii sănătoase. „Oamenii ar trebui să se aștepte să aibă dispute în privința banilor. Este o componentă firească a oricărei relații pe termen lung”, este de părere Laurie Puhn, un mediator de cupluri american.

Banii, subiect de ceartă în cuplu

De ce lupți pe tema banilor? Unul dintre voi câștigă mult mai mulți decât celălalt. Acesta este un scenariu obișnuit. Dar resentimentele se creează atunci când cel care câștigă mai puțin cheltuiește mai mult decât câștigă. În cazurile în care numai unul dintre parteneri „aduce bani în casă”, resentimentele sunt și mai mari. Un alt scenariu este acela în care cei doi parteneri au obiective diferite. De exemplu unul este mai înclinat spre a economisi, a face depozite „pentru zile negre”, pe când celălalt este mai dispus să consume. Și personalitățile diferite ale celor doi parteneri pot declanșa conflicte, mai cu seamă atunci când la mijloc sunt copii; unul dintre ei este mai „distractiv”, mai dispus să le facă celor mici poftele, iar celălalt mai… „plictisitor”. Primul preferă să cheltuiască banii distrându-și copiii, iar celălalt să economisească pentru a investi ulterior în educația lor (cărți, cursuri etc). Într-o astfel de situație amândoi cam au dreptate, fiecare în felul său.

Acceptare și compromis

Ați putea începe prin a vă accepta reciproc diferențele. Dacă îți iubești partenerul nu ar trebui să încerci să îl schimbi pentru a semăna cu tine. Dar nici să accepți toate lucrurile cu care nu ești de acord. De exemplu, tu vrei o vacanță scumpă în fiecare an, iar el vrea să cumpere cât mai multă aparatură electronică. Aici e nevoie de un compromis. Adică de negocierea unui buget. Nu este corect ca el să îți spună că o vacanță cu familia nu este importantă, cum nu este corect să îi spui nici tu că electronicele sunt „bani cheltuiți aiurea”. Preferințele personale nu pot fi schimbate. Dacă nu puteți gestiona un astfel de conflict înseamnă că de fapt aveți o gravă problemă de comunicare.

Conturi bancare separate, buget comun

La drept vorbind, dacă mă întrebi pe mine, este o decizie sănătoasă. Creați un buget de familie, la care să contribuiți amândoi. Dincolo de acesta, fiecare dintre voi este corect să rămâneți și cu un buget personal. Cu care fiecare e liber să facă ce dorește, fără a se teme de reproșurile partenerului. Ea poate vrea să meargă săptămânal la manichiură, iar el să joace tenis ori să înoate la un bazin. Secretul armoniei este ca amândoi să aveți aceeași sumă de „bani de buzunar”. Altfel… iese iar scandal.

My title page contents