COASTE DE MIEL LA GRĂTAR, CU GARNITURĂ DE LEGUME

Potrivit tradiției, din meniul pentru masa de Paște nu poate lipsi carnea de miel. De aceea, vă propun această rețetă: Coaste de miel la grătar, cu garnitură de legume.

Coaste de miel la grătar, cu garnitură de legume

Porții: 4 persoane

 

Ai nevoie de:

8 cotlete de miel degresate

3 linguri ulei de măsline

1 vârf cuțit sare de mare

1 vârf cuțit chili

1 vârf cuțit de mentă uscată, sfărâmată bine

1/2 kg cartofi noi mici

1 mână de baby spanac

8 roșii cherry sau 2-3 roșii obișnuite

Ulei de măsline, puțin oțet balsamic, sare, piper, chili

2-3 fire pătrunjel verde tocat mărunt

 

Pregătești coaste de miel la grătar, cu garnitură de legume așa:

Mai întâi iei un platou mare, unde pui uleiul de măsline, sarea, menta și chili. Amesteci ingredientele între ele, să se formeze un sos omogen. Așezi cotletele pe platoul cu ulei și condimente, într-un singur strat. Le presari ușor cu vârful degetelor, apoi le întorci ca să le ungi cu ulei și pe partea cealaltă. Coastele rămân la marinat în acest sos pentru 15 minute.

Încingi cuptorul și pregătești funcția grill sau folosești o tigaie grill, în care să aibă loc toate cotletele. Cel mai bine ar fi să pregătești cotletele pe un grătar în aer liber, dacă ai posibilitatea. Așezi cotletele de miel în tigaia grill încinsă și le prăjești 5-6 minute la foc mediu. Ai grijă, să nu fie foarte puternic, pentru că se ard ușor. Când s-au rumenit, le întorci și le mai prăjești încă 3-4 minute pe cealaltă parte. Timpul variază în funcție de grosimea cotletelor.

Cartofii noi, spălați bine și frecați de coaja subțire, îi pui la fiert într-o cratiță în apă cu sare. Dacă sunt cartofi micuți (de preferat), îi fierbi circa 4 minute, cât să se frăgezească. Roșiile cherry le tai în două, iar dacă sunt roșii obișnuite, le tai în felii sau sferturi. Le amesteci cu frunzele de baby spanac și cu cartofii fierți (pot fi copți puțin pe grătar, după ce au fost fierți). Adaugi puțin ulei de măsline, oțet balsamic, sare, piper și un praf de chili. Amesteci ușor și pui garnitura pe un platou, în mijloc. De jur împrejur așezi cotletele de miel.

O altă variantă pentru pregătirea cartofilor: în uleiul rămas de la carne, rumenești cartofii scurși de apă. Când sunt gata, îi așezi peste garnitura de spanac și roșii și presari pătrunjelul verde.

My title page contents