Colțunași în sos de roșii cu umplutură de carne

Colțunași în sos de roșii cu umplutură de carne

Colțunași în sos de roșii cu umplutură de carne. Cu brânză, cu spanac, cu fructe sau cu carne, colțunașii sunt un fel de mâncare iubit de multă lume. Unde mai pui că sunt și foarte gustoși și hrănitori! De data aceasta îți propun varianta de colțunași umpluți cu carne, în sos de roșii.

Colțunași în sos de roșii

Porții: 4

Preparare: 45 minute

Așteptare: 20 minute

Fierbere: 25 minute

 

Ai nevoie de:

300 g făină

3 ouă

4 gălbenușuri

Sare

1 cățel de usturoi

1 ceapă

1 morcov

60 g țelină cu frunze

30 g unt

1 ½ lingură ulei de măsline

250 g carne tocată de vită

4 linguri de vin alb

1 lingură de pătrunjel tocat

1 lingură de oregano tocat

Piper

300 g roșii pasate

1 albuș

 

Pregătești colțunașii în sos de roșii așa:

Frămânți un aluat din făină, 2 ouă, gălbenușuri, sare și puțină apă. Apoi înfășori aluatul în folie și îl dai deoparte pentru 20 de minute.

Toci ceapa și usturoiul, la fel ca morcovul și țelina. Încingi untul și uleiul de măsline. Călești ceapa și usturoiul. Adaugi morcovul și țelina și le călești împreună, după care pui și carnea tocată și o prăjești puțin. Stingi apoi compoziția cu vinul alb. Pasezi cu mixerul 200 g din compoziția de carne. Lași să se răcească: adaugi apoi ½ linguriță pătrunjel  și ½ linguriță oregano, oul rămas, sare și piper. Amesteci bine.

La restul de carne și legume din tigaie adaugi roșiile pasate și lași să fiarbă la foc mijlociu circa 15 minute. Adaugi apoi restul de verdeață tocată, sare și piper.

Împarți aluatul în două și întinzi 2 foi late de 8 cm. Pe o foaie se așază câte o lingură de umplutură la distanțe de 5 cm. Ungi intervalele cu albuș bătut, acoperi cu a doua foaie de aluat și presezi bine. Tai dreptunghiuri cu rotița specială pentru aluat (5×8 cm) și lași să se usuce.

Pui colțunașii la fiert în apă fierbinte cu sare, timp de 7 minute, până se ridică la suprafață. Încălzești sosul. Scoți colțunașii și îi servești cu sos de roșii.

My title page contents