Feta preparată în stil pescăresc, cu sos bogat de ardei gras și verdeață. Considerată drept una dintre cele mai bune surse de – grăsimi bune -, brânza și mai ales brânza Feta este foarte recomandată de experții de fitness din întreaga lume pentru beneficiile pentru sănătate pe care le oferă aceasta.
Brânza Feta este o brânză sărată preparată din lapte de oaie sau combinat cu lapte de capră. Originară din Grecia, Feta înseamnă în limba greacă „felie”, Feta este ambalată și vândută în calup.
Feta preparată în stil pescăresc
Porții: 4
Pregătire: 25 minute
Coacere: 20 minute
Ai nevoie de:
4 felii groase de brânză Feta sau de telemea (circa 200 g fiecare)
2 lingurițe oregano uscat
Piper
8 lingurițe ulei de măsline
2 căței de usturoi
2 legături de ceapă verde
2 ardei grași roșii
1 legătură de pătrunjel
2 linguri oțet din vin alb
Sare
Busuioc
Pregătești așa:
Încingi cuptorul la 200 de grade Celsius. Cu pensula, ungi cu puțin ulei 4 bucăți dreptunghiulare de folie de aluminiu (mai mari decât feliile de brânză). Așezi deasupra brânză și presari oregano și piper. Stropești totul cu câte o linguriță de ulei de măsline. Mai pui felii de usturoi uscat și împachetezi brânza în folie. Coci pe treapta de mijloc a cuptorului, circa 20 de minute.
Între timp, cureți ceapa verde, o speli și o toci. Speli ardeiul gras, îl cureți de cotoare și de semințe și tai pulpa cubulețe. Toci pătrunjelul. Amesteci oțetul cu sare, piper și cu restul de ulei de măsline. Adaugi ceapa verde, ardeiul gras și pătrunjelul și amesteci totul bine. Scoți brânza din cuptor și o servești alături de acest sos. Ornezi brânza cu busuioc. O servești cu pâine albă baghetă.