Infiltrațiile la nivelul coloanei vertebrale ghidate ecografic: O tehnică avansată pentru reducerea durerii – Infiltrațiile la nivelul coloanei vertebrale cu ecoghidaj sunt o procedură medicală inovatoare și eficientă care au ca scop gestionarea durerii cronice la nivelul spatelui și a altor afecțiuni ale coloanei vertebrale. Această tehnică, utilizează imagistică cu ultrasunete pentru a ghida precis administrarea de medicamente în zona afectată a coloanei vertebrale.
„Medicina evoluează rapid, la fel și patologiile și afecțiunile cu care ne confruntăm în fiecare zi, iar la baza acestor tipuri de proceduri, stau cele mai noi și mai actuale metodologii americane și protocoale internaționale pe care noi le respectăm cu strictețe. Specificitatea constă în faptul că aceste infiltartii transforaminale realizate la nivelul colanei vertebale, permit injectarea unei substanțe antiinflamatoare exact în zona de emergență. Efectuăm cu succes de cel puțîn 3 ani acest tip de procedură ghidată ecografic, iar pacienții noștri care beneficiază de un protocol individualizat, sunt în permanență monitorizați de personalul medical și reevaluați la nevoie.”, declară dr. Ovidiu Cristian Chiriac, Asistent Universitar UMF dr. Carol Davila, medic primar medicină fizică recuperare medicală și balneologie.
Beneficiile infiltrațiilor ghidate ecografic
Precizie chirurgicală:
Utilizarea ecografiei oferă medicilor o vedere în timp real a structurilor interne ale coloanei vertebrale, permițându-le să vadă cu acuratețe locul unde este administrată substanța activă. Aceasta asigură o precizie maximă și minimizează riscul de efecte secundare sau complicații.
Reducerea durerii:
Infiltrațiile la nivelul coloanei vertebrale cu ecoghidaj sunt folosite pentru a reduce inflamația și durerea asociată cu afecțiuni de tipul herniilor de disc, stenozelor, artrozelor vertebrale, spondilozei, artritei sau compresiei nervilor spinali. Substanțele sunt administrate direct în zona afectată, ceea ce duce la o ameliorare rapidă a simptomelor durerii. Diminuarea durerii va fi resimţită în aproximativ 2 – 5 zile, în unele situații chiar mai rapid, efectul maxim fiind la două săptămâni după tratament.
Minimizarea riscurilor:
Datorită ghidajului ecografic, medicul poate evita zonele sensibile sau structurile critice ale coloanei vertebrale, reducând astfel riscul de leziuni sau complicații. Această tehnică este mai puțin radiantă decât celelalte tipuri de infiltratii efectuate sub control imagistic ( computer tomograf sau angiograf).
Recuperare rapidă:
Deoarece procedura are o precizie mult mai mare și mai puțin invazivă, pacienții se pot recupera mai repede și pot reveni la activitățile lor normale într-un timp mai scurt. În primele 24 de ore, medicii indică repausul la pat, reluarea treptată a activităţilor normale şi evitarea ridicării de obiecte grele sau efortului fizic intens pentru cel puţin şase săptămâni. De asemenea, perioada de recuperare la un pacient cu probleme ( discopatie a colanei lombare) poate varia în funcție de statusul, gravitarea discopatiei, și nu în ultimul rând în funcție de statusul metabolic al fiecărui pacient.
Abordare personalizată:
Infiltrațiile cu ecoghidaj pot fi adaptate la nevoile individuale ale pacientului, iar substanțele utilizate pot varia în funcție de tipul și severitatea afecțiunii. Pacienții sunt evaluați și reevaluați în funcție de evoluția sindromului dureros și sunt orientați către electroterapie, laserterapie, crioterapie, unde scurte & microunde, kinetoterapie.
Reducerea necesității altor tipuri de intervenții chirurgicale:
Pentru unii pacienți, infiltrațiile cu ecoghidaj pot inseamna amânarea unor posibile intervenții chirurgicale, oferind o alternativă mai rapidă și mai comodă.
„Timpul este poate determinant în tratarea cu succes a unei afecțiuni. Prin utilizarea celor mai performante tehnologii și echipamente de RMN și CT, facem tot posibilul ca timpul rapid de examinare și furnizare a rezultatelor să fie aliatul de încredere al pacienților noștri. Pentru a avea o evaluare exactă a statusului pacientului, pentru a-i putea urmări evoluția și pentru a-l putea încadra într-un protocol amănunțit, examinările CT și RMN sunt obligatorii. Avem grijă ca rezultatele examinării să fie cât mai precise și punem accent pe modul în care ele sunt transmise pacienților noștri.” – dr. Ovidiu Cristian Chiriac, Asistent Universitar UMF dr. Carol Davila, medic primar medicină fizică recuperare medicală și balneologie.
Acest tip de proceduri trebuie efectuate numai de către medici specializați și calificați, cu experiență în tehnicile de ecoghidaj. Infiltrațiile cu ecoghidaj reprezintă un pas important în domeniul gestionării durerii și pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pentru cei care suferă de afecțiuni ale coloanei vertebrale.