Singurătatea la copii este o temă ce-i preocupă des pe părinți. Solitudinea este lipsa de companie. Dacă e voită, funcționează dacă nu vrei ca alții să te deranjeze. Dar se poate întâmpla ca în viața copilului tău să nu fie cineva cu care să împartă lucrurile, iar acesta să se simtă singur. Poate pentru că toți prietenii iubesc fotbalul, de exemplu, iar el nu poate juca și nu are același interes ca prietenii lui. Sau pentru că are un frate sau o soră mai mare, iar aceștia merg des la prietenii lor, iar el rămâne mai mereu fără companie.
Singurătatea la copii. De ce apare?
Totuși, experții spun că în spatele solitudinii copilărești există teama de a nu fi iubit, de a nu ști cum să se integreze într-un grup, teama de a nu fi acceptat. Cel mai important este să-l ajuți pe copilul tău să spună ceea ce simte. Și să-l liniștești. Dar, de asemenea, să-i explici că, uneori, singurătatea este frumoasă și necesară. Mai ales când cineva are nevoie de liniște, de senzație de libertate sau de gândire.
Singurătatea la copii copii nu este întotdeauna ceva negativ
Singurătatea nu înseamnă izolare. O investigație efectuată de Institutul de Ortofonie din Roma a dezvăluit cum singurătatea poate fi o experiență cerută și cercetată de copii.
Totuși, în ziua de azi, părinții suferă adesea la gândul de a-și vedea copiii lor singuri. Se tem că aceștia pot suferi de singurătate din cauza absenței lor, de exemplu. Prin urmare, aceștia încearcă să caute pentru copiii lor compania adulților, prietenilor. Sau, de asemenea, inserția copiilor lor în grupuri de activități, dintre cele mai variate, doar pentru a nu-și lăsa copiii să cadă în starea de singurătate.
De multe ori părinții planifică în cele mai mici detalii viețile copiilor lor, cu o varietate de sarcini de zi cu zi. Ei se gândesc ca aceștia să nu le simtă astfel lipsa, să nu se simtă singuri. Însă, părinții confundă sentimentul singurătății cu ideea de a fi ocupat și îi încarcă pe copii cu prea multe sarcini și activități.
Se simt cu adevărat singuri atunci când ei sunt singuri?
Din spusele copiilor, reiese, de fapt, că singurătatea este ceva complex, definită atât pozitiv cât și negativ. Că singurătatea este momentul de liniște, de autonomie deplină, de exprimare a imaginației, creativității, de spontaneitate. Partea bună a singurătății e că atunci când se află în starea de singurătate, copilul se autocunoaște.
Singurătatea la copii. De ce se îngrijorează părinții?
Adulții, prin urmare, s-ar putea îngrijora mai puțin de umplerea golurilor presupuse de ei că le-ar avea copiii lor. Ei trebuie să discute cu copilul, pentru a vedea cum percepe acesta singurătatea și mai ales, dacă e de durată sau e doar o etapă. Poate fi chiar indicat pentru copil să aibă o perioadă de singurătate, să nu se simtă sufocat de nimeni. El trebuie să decidă cât timp. Părinții trebuie să intervină doar dacă presupusa singurătate se transformă din pozitivă în negativă.
Adulții trebuie să-i învețe pe copii, de asemenea, modul în care aceștia pot fi singuri. Părinții trebuie să încurajeze dezvoltarea autonomiei emoționale a copiilor: aceasta nu înseamnă a-i învăța să trăiască singuri sau fără afecțiune. Ei trebuie să-i învețe pe copii cum să trăiască în mod independent, pentru că singurătatea nu este întotdeauna sinonimă cu abandonul.
Un copil care învață să se simtă bine cu el însuși va fi mai în măsură să se afle în compania altora. Și va putea să aleagă cum să-și petreacă timpul și în compania cui. Iar adulții trebuie să învețe de la copii, că în anumite momente trebuie să se oprească și să asculte liniștea tăcerii …
Alte informații despre singurătatea la copii puteți afla și de aici!
