Tonul și quinoa, combinația de toată admirația

Tonul și quinoa, combinația de toată admirația – De ce este tonul una dintre speciile de pește aflate în topul preferințelor noastre?

O dată pentru că are carnea gustoasă. Apoi pentru că nu conține oase mici, ceea ce reprezintă un important criteriu pentru consumatori. Dar despre ton se poate vorbi de bine și din punct de vedere nutrițional. În caz că nu știați, tonul conține o impresionantă cantitate de seleniu, care este un redutabil antioxidant. Apoi, mai este bogat și în complexul de vitamine B, în vitamina D, proteine, fosfor, potasiu și magneziu. Și este, desigur, sursa apreciatelor grasimi sănătoase Omega-3 și Omega-6.

Sub un singur aspect este tonul deficitar, dar tocmai acesta îl face preferatul celor care vor să scadă în greutate: are puține calorii. Așa că aceștia îl consideră foarte potrivit alături de orez brun ori spanac și ideal în diferite salate. În privința salatelor, combinațiile sunt atât de multe pe cât este imaginația de bogată și gusturile de rafinate. Sau pe cât este de mare atenția la ingredientele demne de a sta lângă ton pentru beneficiile pe care le au.

Tonul și quinoa roșie – o combinație de testat

La acest lucru s-au gândit și cei de la Podravka atunci când au pus tonul și quinoa roșie în acelasi preparat. Dacă n-ați gustat încă EVA salată de Ton cu Quinoa roșie, ar trebui să o faceți cât mai curând. Și nu numai de dragul tonului și pentru valoarea lui nutritivă.

Quinoa nu este deloc mai prejos, doar că nu este încă atât de populară și de cunoscută pe cât merită. Arată ca o cereală fără să fie o cereală, ceea ce înseamnă că nu îngreunează digestia. Și că o pot consuma fără griji cei care suferă de intoleranță la gluten. Apoi este foarte bogată în lisină, un aminoacid vital creșterii și reparării țesuturilor. Este de asemenea bogată în calciu, fosfor, potasiu, mangan, cupru, fier și zinc, mai bogată decât este grâul, porumbul ori secara. Și stați așa, că nu-i asta totul!

Quinoa conține proteine complete și câteva elemente care o fac de-a dreptul surprinzătoare: magneziu (ajută la relaxarea mușchilor și a vaselor de sânge) și fibre (contribuie la detoxifierea organismului fără a afecta tractul digestiv). Ce minuni pot ascunde aceste mici bobițe… Inclusiv faptul că acționează ca un prebiotic care hrănește microflora intestinală.

Incredibila quinoa este o sursă de energie pentru organism, acest lucru datorându-se conținutului de riboflavină care ajută și circulația sângelui în organism, dar totodată și metabolismul. Cercetările au demonstrat fără tăgadă că quinoa contribuie la absorbția colesterolului, având proprietăți anticanceroase și antiinflamatorii. Tot datorită ei, funcționarea întregului sistem cardiovascular este îmbunătățită, ceea ce înseamnă că riscul apariției unor afecțiuni cardiovasculare este considerabil redus.

Așadar, dacă punem laolaltă beneficiile tonului cu cele pe care le are quinoa roșie, despre combinația dintre cele două ingrediente se poate spune că depășește cu mult așteptările pe care le avem de la o salată. Și că  EVA salată de Ton cu Quinoa roșie este nu doar un preparat gustos, hrănitor și ușor de digerat, o masă rapidă și practică din ingrediente naturale de cea mai bună calitate, ci mai degrabă o veritabilă porție de sănătate. Gata de savurat oricând și oriunde, de oricine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

My title page contents