Ticurile copiilor. Cum se manifestă copiii și ce trebuie să facă

Ticurile copiilor. Ce pot face părinții

Ticurile copiilor. Cum se manifestă copiii și ce trebuie să facă? Aproximativ 1 din 100 de copii, începând cu vârsta de 6-7 ani suferă de ticuri. În cele mai multe cazuri este vorba de tulburări tranzitorii, menite să se diminueze sau să dispară de la sine în decurs de câțiva ani. Cazurile care necesită tratament farmacologic și/sau psihoterapeutic sunt limitate.

 

Ticurile copiilor. Ce sunt ticurile copilărești

Ticicile sunt mișcări bruște, repetitive și ciudate pe care copilul nu le poate controla sau reprima. Ele sunt, în esență, împărțite în două tipuri:

  1. ticuri motorii, cum ar fi clipitul, grimase faciale sau mișcări bruște ale capului, din umeri, bătaia degetelor.
  2. ticuri vocale, cum ar fi: tuse, grohăit, fluierat, horcăit etc.

Acestora li se pot adăuga următoarele: – așa-numita tricotilomanie, care constă în atingerea părului în mod repetat (uneori până la smulgerea firelor, provocând alopecia în zona respectivă. – Coprolalia (folosirea involuntară și repetitivă a limbajului obscen, ca simptom al bolii psihice sau al bolii organice cerebrale) sau echolalia, adică, tendința de a repeta cuvintele altora, ca un ecou.

Când apar atât ticuri motorii, cât și vocale, avem de-a face cu sindromul Tourette.

Ticurile copiilor. De ce apar ticurile? Predispoziția familială pentru situații mai stresante

Ticurile pot să apară de la vârsta de 5-6 ani, cu o ușoară prevalență a bărbaților față de femei. „Mecanismele debutului ticului sunt încă neclare, dar se crede că este în primul rând o predispoziție familială, așa că, dacă o rudă apropiată a suferit de un tic, e posibil să se repete și în cazul altui membru din familie“ , spune Giovanna Tripodi, psihiatru pentru copii, la „Unitatea de complexe pediatrice a Spitalului Bianchi-Melacrino-Morelli” din Reggio Calabria din Italia.

Acestor factori predispozanți se pot adăuga apoi situații declanșatoare: ticurile apar cu o intensitate mai mare atunci când copilul trăiește situații care crează stres emoțional sau așteptări exagerate percepute față de el. Ticurile pot fi estompate atunci când copilul este implicat în activități relaxante și plăcute: citit, desenat sau practicarea unui sport. Spre deosebire de alte mișcări involuntare, cum ar fi convulsiile sau epilepsia, acestea nu apar niciodată în timpul somnului.

Mișcarea involuntară devine astfel o modalitate de a elibera agitația, o preocupare emoțională care, prin urmare, aduce cu ea un sentiment de rușine și neliniște adesea întărită de mediul înconjurător. Copilul este de multe ori ținta batjocurii colegilor, ceea ce înrăutățește situația. Evoluția sa este graduală și este puternic ancorată la conflictele interioare, pe termen lung devine o parte integrantă a individului și a modului său de a fi.

Ticurile copiilor. Cum rezolvi problema ticurilor? În loc să dramatizezi, încearcă să corectezi.

În marea majoritate a cazurilor, ticurile sunt fenomene tranzitorii, auto-limitate odată cu vârsta și există foarte puține ticuri care persistă dincolo de adolescență.

„Primul lucru este să privești copilul, fără a încerca să-l corectezi. De regulă, nici măcar el nu-și observă ticul, decât atunci când este păzit de părinți sau tachinat de tovarășii săi”, răspunde neuropsihiatrul. „Este important să vorbim despre acest lucru cu profesorii, care ar putea explica colegilor de clasă că este ceva ce se poate întâmpla oricui și care nu ar trebui să fie luat în râs; în același timp, profesorii ar putea evita să implice copilul în situații de stres sau expunere excesivă. Ei îi pot cere să răspundă direct de la locul lui, fără să-l scoată în fața clasei. Trebuie să evite competițiile între el și alți colegi, deoarece l-ar stresa suplimentar.

Ticurile copiilor. Cât de des să duci copilul la doctor? Numai în cazul în care ticurile nu trec sau sunt foarte accentuate

În general, este recomandabil să așteptați câteva luni înainte de a merge la medic, dar o mamă rezistă cu greu atât de mult! În primul rând, puteți discuta cu medicul pediatru, care va asigura familia, inclusiv copilul, că el va încerca să identifice motivele de disconfort care ar fi putut declanșa ticul, pentru a încerca să le elimine. Uneori, această abordare este suficientă pentru a reduce foarte mult frecvența și magnitudinea ticului până când dispare.

Când și cum?

„Numai în cazul în care afecțiunea nu este eliminată în decurs de un an, este recomandabil să viziteze un neurolog pediatru“ recomandă Dr. Tripodi. Medicul va studia istoricul familiei, va afla dacă și alți membri s-au confruntat cu astfel de probleme sau dacă motivul este altul. În ajutorul copilului, acesta poate veni chiar cu unele suplimente naturale, care să-i asigure o stare de liniște. Dar doar medicul hotărăște dacă e cazul și ce anume poate folosi.

Ce pot face părinții?

E indicat să duceți copilul la un sport: de exemplu, înot, de plăcere, nu de performanță, desen și pictură. Nu trebuie însă obosit cu prea multe activități. Trebuie să aibă timp și de relaxare, să râdeți împreună, să vă jucați. O atmosferă relaxantă, pozitivă, va îndepărta copilul de la preocuparea lui, iar pauzele între episoadele repetitive, vor fi mai mari. Cu timpul, ticul/ticurile vor dispărea.

Prin urmare, este important să se respecte sentimentele copilului și nu trebuie să ai așteptări mari din partea lui, pe termen scurt, ci, dimpotrivă, trebuie să-l ajuți să-și gestioneze furia, să-și accepte disconfortul său și să-l încurajezi să-și exprime emoțiile, fie prin joc, fie prin sport. Asigură-l de tot sprijinul familiei, explică-i situațiile prin care trece, dă-i exemple de oameni care au trecut prin situații asemănătoare și s-au vindecat. Căutați împreună informații despre ticul cu care se confruntă. Poate, descoperind că nu e singurul din lumea aceasta cu o astfel de problemă, nu s-ar mai simți ciudat, nu ar mai fi anxios. Și mai presus de toate, trebuie să aveți răbdare. Totul se rezolvă cu răbdare, dar și cu iubire.

My title page contents