4 activități de făcut cu copiii în timpul verii

Descoperă 4 activități de făcut cu copiii în timpul verii! La munte sau la mare, în timpul verii, există multe activități pe care le poți face împreună cu copiii. În timpul vacanței de vară, copiii se eliberează de activitățile școlare, iar părinții au mai mult timp liber pentru  a se implica în în activități creative, alături de copii.

Acestea pot fi mici sarcini în gospodărie pentru a-și dezvolta simțul responsabilității sau mici explorări științifice pentru a afla mai multe despre mediu și natură.

Iată, așadar, 4 activități de făcut cu copiii în timpul verii:

1. Grădinărit

Dacă locuiți la casă și aveți curte și/sau grădină, atunci puteți încerca câteva activități pentru ca cei mici să fie în contact cu natura. De exemplu, cel mic poate avea grijă de grădina casei: să ude florile, să le curețe de frunzele uscate sau să observe ce flori au mai înflorit. De asemenea, această activitate poate fi încredințată și copiilor care locuiesc la bloc. Ei se pot ocupa de florile din balcon.

În ambele cazuri le poate fi oferită copiilor posibilitatea de a planta o floare, fie direct în grădină, fie într-un ghiveci. Vor fi foarte bucuroși să se ocupe de floricica lor și să observe cum se dezvoltă pe parcurs.

De asemenea, copiii pot realiza și o mini-grădină în care să semene semințe de salată sau de ridichi, legume ce pot fi numai bune de mâncat spre sfârșitul vacanței.

2. Activități educaționale pentru copii: explorarea naturii

Printre cele mai frumoase activități de vară se numără cele de explorare a naturii. Dacă sunteți în vacanță la munte, puteți organiza mici excursii împreună cu copiii, pentru a afla mai multe despre copaci, flori și plante. Chiar dacă nu sunteți experți în botanică, astăzi există multe aplicații care vă ajută să obțineți informații exacte într-un timp scurt.

De altfel, cunoașterea mediului este foarte importantă pentru copii, mai ales în aceste vremuri în care au loc o serie de schimbări climatice. Chiar și dacă vă petreceți vacanța în oraș, puteți merge și explora un parc public sau o grădină botanică.

3. Colectarea și clasificarea scoicilor

Ce poate fi mai frumos atunci când sunteți la mare decât să culegeți scoici de pe malul mării? Implicați-i și pe copii în această activitate! Nu doar că este plăcută, dar este și relaxantă! În plus, vă alegeți și cu suveniruri naturale.

Odată ajuns acasă, îi puteți cere copilului să le clasifice după culoare sau după dimensiune; astfel încât să le poată cunoaște mai bine. De asemenea, puteți folosi scoicile adunate pentru a face colaje cu cele mai frumoase fotografii de vacanță; sau pentru a decora camera copilului.

4. Pregătiți împreună înghețate colorate

După o zi lungă de activități de vară împreună cu cei mici, nu este nimic mai bun decât o înghețată delicioasă pentru a vă răcori. Ba chiar puteți organiza un atelier de preparat înghețate, cu ingredientele preferate. Bucătăria, de fapt, este un loc perfect pentru a învăța lucruri noi și pentru a vă îmbunătăți abilitățile.

Pentru a pregăti cele mai frumoase și aspectuoase înghețate, alegeți împreună cu cei mici fructele pe care le preferați și formele dorite. Apoi, tăiați fructele în bucăți; după aceea, puneți fructele, împreună cu niște iaurt, în blender. Mixați bine și transferați amestecul obținut în formele de congelare alese. Urmează proba de foc: veți avea de așteptat câteva ore! De aceea, poate ar fi bine ca această activitate să fie făcută cu o zi înainte de plimbarea sau de activitățile în natură. La întoarcere, veți găsi deja o înghețată gata preparată, perfect pentru a fi savurată.

Și acestea sunt doar câteva idei simple pentru petrecerea unor zile frumoase de vară în compania copiilor! Poate aveți și voi câteva idei. Succes!

My title page contents