Ce fructe poți mânca atunci când alăptezi și ce ar fi mai bine să eviți

ce fructe poți mânca atunci când alăptezi

În timpul alăptării este bine să fii atentă la alimentația ta! Ce fructe poți mânca atunci când alăptezi și ce ar fi mai bine să eviți? Consultă lista pe care ți-am pregătit-o!

 

Când alăptezi este indicat să fii atentă la alimentația ta. Anumite fructe, legume sau alimente procesate pot afecta calitatea laptelui și ulterior și stilul de viață al bebelușului. Așa cum există alimente interzise în sarcină, există și o serie de produse pe care ar fi bine să le eviți pe perioada alăptării.

Specialiștii au întocmit o listă cu alimentele pe care ar trebui să le eviți în timp ce alăptezi. Iată ce ar trebui să dispară din alimentația ta zilnică, cât timp hrănești copilul la sân: ciocolata, ingredientele picante precum curry, usturio, piper sau scorțișoară), citricele, căpșunile, kiwi, ananasul și produsele care favorizează balonarea.

De ce e bine să eviți anumite fructe în perioada în care alăptezi?

Există fructe pe care le poți mânca în timp ce alăptezi și fructe pe care ar fi bine să le ții la distanță. Ingredientele acestora pot ajunge în lapte și pot irita stomacul celui mic. Potrivit Beingtheparent.com, iată de ce ar trebui să eviți anumite fructe:

Citricele și sucul acestora – chiar dacă sunt bogate în Vitamina C, acidul acestora poate ajunge în laptele și pot deranja digestia bebelușului. Mai mult decât atât, citricele îi dau laptelui un gust acru, iar mulți bebeluși refuză să mai mănânce sau se confruntă cu greața.

Căpșunile – sunt cunoscute pentru reacțiile alergice pe care le pot genera. Odată mâncate, ele ajung în laptele matern și pot cauza reacții alergice pentru cel mic. Mai mult decât atât, dacă știi că în familie există antecedente de alergii, ar fi mai bine să le eviți.

Ananasul – este un fruct cu o aciditate mare, care crește riscul apariției erupțiilor la bebeluși.

Kiwi – odată ajuns în lapte, crește riscul de balonare.

Cireșele – cresc riscul problemelor de balonare în rândul celor mici. Pe lângă aceasta, ele au și efect laxativ.

Prunele – dacă consumi prea multe prune în timp ce alăptezi, cel mic se poate confrunta cu modificări ale scaunului, din cauza efectului lor laxativ.

Ce fructe poți mânca atunci când alăptezi?

Dacă exită alimente pe care să le eviți, cu siguranță există și o listă cu ce fructe poți mânca atunci când alăptezi!

Caisele – sunt o sursă bună de vitamina C și A, calciu și potasiu.

Avocado – acest fruct are un conținut bogat de acizi grași precum Omega 3, Omega 6 și Omega 9. Mai mult decât atât, el este benefic și pentru menținerea sănătoasă a fluxului sangvin și a menținerii nivelului de colesterol.

Bananele – ele sunt ideale dacă vrei să crești nivelul acidului folic din organism. Totodată, au un conținut bogat de vitamine și minerale.

Afinele – au un coninut bogat de nutrienți, iar proprietățile lor antioxidante te ajută să te protejezi de infecții. Mai mult decât atât, afinele sunt cunoscute pentru conținutul lor bogat de vitamine precum A și K, dar și de minerale și potasiu.

 

My title page contents