Oricât de nepotrivit sună, stresul în perioada sărbătorilor este o realitate pentru mulți dintre noi.

Oricât de nepotrivit sună, stresul în perioada sărbătorilor este o realitate pentru mulți dintre noi. Obișnuiesc să îmi spun că, orice-ar fi, nu voi lăsa nimic să mă afecteze. Și cu toate astea se întâmplă.

 

Din fericire nu mă număr printre cei pentru care sărbătorile sunt deprimante. Dimpotrivă, aș spune. Le aștept un an întreg și mă bucur de venirea lor. Ca să fiu sinceră, încă de la 1 decembrie mă tot bucur. Culmea e că, pe măsură ce se apropie, mă ia tristețea că vor trece și va trebui să aștept, iar, încă un an de zile. Doar acesta ar fi stresul în perioada sărbătorilor în ceea ce mă privește. Dar admit că pentru alții lucrurile pot sta ceva mai prost.

Stresul în perioada sărbătorilor

Ceea ce poate fi cu adevărat stresant sunt cheltuielile din această perioadă. Un buget mic, limitat, care trebuie gestionat cu chibzuință, dă bătăi mari de cap. Unele lucruri nu pot fi făcute în avans, însă în privința cadourilor pentru cei dragi ne-am fi putut simplifica viața. Dacă ne-am fi gândit din timp la lucrul acesta. Cumpărându-le atunci când avem ocazia, în timpul anului, și păstrându-le pentru sărbători, pe de o parte ne vom scuti de alergătură și pe de altă parte scăpăm de stresul cheltuielilor pe cadouri.

Cumpărături bine organizate

Pentru pregătirea mesei avem de consumat cei mai mulți bani, cel mai mult timp și energie. Iar cumpărăturile pot fi un calvar în condițiile în care mai toată lumea le lasă pe ultima sută de metri. Acum este prea târziu, dar pentru anul viitor propune-ți o mai bună organizare. Gândește-te din vreme la meniul de Crăciun și de Revelion. Chiar de la începutul lunii decembrie. Notează-ți-l. Apoi alcătuiește o listă cu ingredientele necesare preparării fiecărui fel de mâncare. Încearcă să cumperi toate alimentele neperisabile necesare, în prima jumătate a lunii. Taie de pe listă, ca în febra sărbătorilor să nu te încurci și să le mai cumperi încă o dată. Lasă pentru zilele premergătoare Crăciunului doar acele cumpărături care nu puteau fi făcute mai devreme și păstrate în bune condiții până de sărbători.

Absența care doare

Ai cumpărat cadouri, ai pregătit toate cele necesare mesei festive, însă de anul acesta va lipsi de la masă o persoană… Primele sărbători după divorț sunt cam grele. Totuși, nu-i permite depresiei să pună stăpânire pe tine! Ai familie, ai prieteni, nu ești singură pe lume și nici lumea nu se oprește în loc din cauza asta. Transformă-ți tristețea în bucurie și te vei simți mai bine. Alege să ajuți, cu cât poți și cu ce poți, o familie nevoiașă, un bătrân, un copil. Vei vedea că astfel de lucruri îți pot mângâia sufletul. Aveți copii? Nu lăsa ca tristețea ta să fie observată. Și nu le interzice să meargă de sărbători în vizită la părintele care acum nu mai locuiește cu voi. Sau la foștii tăi socri. Iar dacă vei fi nevoită să dai ochii cu unii dintre ei, păstrează aparențele, indiferent ce trebuie să lași în urmă. Nu ai nevoie de un motiv în plus de stres.

My title page contents