Avantajele și beneficiile drenajului limfatic – Nu mai este demult o noutate faptul că în fiecare zi intrăm în contact cu multe substanțe toxice, pe care le inspirăm odată cu aerul, le asimilăm prin alimente, sau care reușesc pur și simplu să pătrundă în corpul nostru prin porii pielii. Dar, corpul nostru este în mod natural capabil să se detoxifieze și, astfel, să-și protejeze organele de efectele nocive ale acestor toxine.
Cu toate acestea, dacă expunerea la aceste substanțe toxice este foarte mare (cum se întâmplă în zilele noastre), pot fi utile detoxifierile vizate, chiar și cele manuale, cum ar fi drenajul limfatic.
Ce este sistemul limfatic și ce rol are acesta?
Sistemul limfatic este esențial pentru buna funcționare a sistemului imunitar și, de asemenea, pentru procesul de detoxifiere a corpului nostru. Mai exact? Rolurile principale ale sistemului limfatic sunt de a colecta excesul de lichid din țesuturi, de a-l purifica și de a-l aduce înapoi în sânge. Acest rol este important, deoarece multe substanțe scapă continuu din capilarele sanguine în țesuturile din jur.
Când sistemul limfatic nu reușește să colecteze aceste lichide în exces, acestea se pot acumula, pot provoca umflături și pot crește riscul de infecție. Un sistem limfatic eficient ne ajută să ne apărăm corpul împotriva germenilor precum bacterii, viruși și ciuperci care pot provoca boli. Din fericire, un sistem limfatic eficient funcționează silențios în fundal, menținându-ne sănătoși.
Cum funcționează și cum ajută drenajul limfatic?
Drenajul limfatic manual este o tehnică care este de ceva vreme foarte populară și utilizată în toată Europa, adesea recomandată și de către medici pentru rezolvarea unor patologii minore. Această tehnică funcționează într-un mod foarte ritmic și delicat, favorizând fluxul limfatic în toate țesuturile corpului. Nu este o tehnică dureroasă, ci mai degrabă una foarte plăcută și relaxantă, care nu provoacă niciun fel de roșeață pe piele, și care se realizează fără a utiliza niciun tip de ulei sau cremă.
„Drenajul limfatic are la bază o tehnică de aplicare a presiunii asupra corpului. Această procedură non- invazivă asigură o regenerare și o apărare eficientă a organismului, ameliorează inflamația țesuturilor și calmează durerea provocată de efort sau de accidente. ”, aflăm de la dr. Otilia Oprișan balneolog în cadrul Afrodita Resort&Spa din Băile Herculane.
Masajul limfatic ajută la accelerarea îndepărtării deșeurilor și toxinelor dintr-un sistem limfatic lent. Acest tip de masaj poate ajuta și la prevenirea umflăturilor după o accidentare sau după o intervenție chirurgicală. De asemenea, oferă un impuls important sistemului imunitar. Rezultatul? Capacitatea acestuia de a combate bolile și virusurile, de a elimina toxinele și deșeurile, de a reduce inflamația, de a filtra lichidul limfatic și sângele, îmbunătățind sănătatea. Ajută astfel la purificare, decongestionare și, în cazul edemului (sau al unei acumulări de lichide), la reducerea durerii și umflăturii.
Iată câteva dintre avantajele drenajului limfatic:
- Întărește sistemul imunitar;
- Ameliorează senzația de greutate și umflarea din cauza congestiei de lichide;
- Este util împotriva retenției de apă în timpul sarcinii și în perioada menstruală;
- Eficace împotriva celulitei;
- Promovează relaxarea prin ameliorarea stresului;
- Reduce umflarea și hematoamele apărute după o intervenție chirurgicală;
- Poate ajuta în caz de sinuzită cronică și cefalee;
- Îi ajută pe cei care suferă de boli autoimune.
În ce situații este recomandat masajul limfatic?
Unele dintre condițiile care pot beneficia de masajul de drenaj limfatic includ:
- Picioare sau brațe umflate din cauza retenției de lichide;
- Fibromialgie și lupus;
- Sindromul oboselii cronice.
- Depresie și anxietate;
- Dezechilibre hormonale și emoționale;
- Acumularea de grăsime de celulită;
- Infecții recurente, cum ar fi răcelile, gripa, amigdalita, sinusurile și infecțiile fungice.
Care este durata unei sesiuni de masaj limfatic?
„Ședințele de masaj limfatic variază de la 30 la 90 de minute, în funcție de afecțiunea tratată. Totuși, pentru o sesiunea inițială de masaj limfatic se recomandă ca aceasta să fie de 60 de minute pentru a stimula fluxul limfatic. Acest lucru va stimula drenajul într-un singur membru. Dacă se tratează mai mult de două membre, se recomandă inițial o consultație de 90 de minute, în funcție de cum răspunde fiecare pacient la un astfel de masaj.”, adaugă balneologul.
Există și contraindicații ale drenajului limfatic?
„Desigur! Contraindicațiile apar atunci când fluxul limfatic crescut poate deveni dăunător. Contraindicațiile pot fi absolute sau relative. Medicul poate ignora contraindicațiile relative dacă găsește motive întemeiate, dar contraindicația absolută nu poate fi ignorată.”, punctează dr. Otilia Oprișan.
Iată care sunt contraindicații absolute:
Inflamația acută – cauzată de bacterii, viruși și otrăvuri este contraindicată. Țesuturile vor fi roșii, fierbinți și dureroase, cu congestie însoțită de febră. Drenajul limfatic va împinge aceste substanțe în canalele limfatice înainte ca organismul să aibă șansa de a le elimina. În acest fel, substanțele toxice pot fi răspândite în tot corpul. Cel mai bine este să aștepți câteva zile până când starea este acută și corpul a avut șansa de a curăța zona; Tumori maligne: există teama de a răspândi cancerul; Tromboza: poate duce la fluctuația cheagurilor de sânge în sistemul circulator; Probleme majore ale inimii: dacă inima nu funcționează pe deplin, edemul poate fi limfodinamic din cauza lipsei de revenire venoasă;
Indicații sau precauții conexe:
Probleme cu rinichii: consultă medicul înainte de tratament; Astm bronșic: acest lucru poate stimula nervul vag cauzând un atac; Probleme tiroidiene: fără tratament în jurul gâtului; Medicație: teama de a crește doza prin drenarea spațiilor interstițiale; Chimioterapie: frica de a crește doza prin drenarea spațiilor interstițiale; Primele trei luni de sarcină: frică de avort spontan; Splina eliminată: se recomandă mai întâi o sesiune mai scurtă.
Te regăsești în vreo situație menționată mai sus? Consideri că ai putea avea nevoie și chiar beneficia de un tratament constând într-un drenaj limfatic? Vino la Afrodita Resort & Spa Herculane și specialiștii noștri îți vor răspunde tuturor întrebărilor și, de asemenea, vei beneficia de cea mai bună evaluare medicală. Te așteptăm la Băile Herculane, pe Str. Complexelor, Nr.2.