Cum tratezi constipația? A nu putea merge la baie este un sentiment foarte neplăcut, care ne dă viața peste cap. Prunele sunt cel mai cunoscut remediu pentru constipație. Sunt bogate în vitamine și fibre solubile și insolubile. Pe lângă faptul că au efect laxativ, stimulează mișcarea colonului.
Constipația este o boală în creștere în întreaga lume, ca urmare a stilului de viață și a alimentației, mai ales în marile orașe occidentale. Evacuarea dezechilibrată a intestinului poate provoca consecințe supărătoare, cum ar fi:
- Senzație de greutate
- Balonare
- Dureri de cap
- Flatulență
- Hemoroizi
- Fisuri anale
- Diverticulită
Vorbim despre constipație când frecvența mișcărilor intestinale este mai mică de 3 ori pe săptămână, dar depinde și de consistență și cantitate. Tulburarea poate fi cronică sau ocazională și, mai mult decât orice, depinde de obiceiurile noastre de viață.
Cum tratezi constipația? Care sunt cele mai bune fructe pentru combaterea constipatiei?
Așa cum am menționat deja, în lupta împoriva constipației, fibrele au un rol important.
În funcție de sezon, alege să consumi următoarele fructe:
1. Kiwi
Acest fruct prețios are un conținut ridicat de fibre. Ajută la îmbunătățirea funcției intestinale datorită unei enzime numită actinidină (care facilitează și digestia și reduce producția de grăsimi). Consumă kiwi în fiecare zi, pe stomacul gol. Este unul dintre cele mai eficiente moduri de a profita de proprietățile acestui fruct.
2. Prune
Celebrul remediu împotriva constipației! Prunele uscate sau proaspete sunt o sursă excelentă de fibre, atât solubile, cât și insolubile. Zahărul pe care îl conțin are un efect laxativ ușor și ajută la reținerea apei în intestine, făcând scaunul mai moale. Acest fruct delicios are și o acțiune protectoare asupra mucoaselor și stimulează funcționalitatea colonului.
3. Portocale
Acidul citric, prezent în acest fruct, ajută la dizolvarea reziduurilor care se acumulează în intestin. De asemenea, îți permite să elimini lichidele, să reglezi tranzitul intestinale și să combați constipația. Este recomandat să bei suc de portocale proaspăt stors pe stomacul gol.
4. Pere
Pe lângă faptul că este un fruct bogat în fibre, acesta conține și pectină, o substanță care reglează tranzitul intestinal și purifică organismul. Dar asta nu este tot: consumul de pere întărește sistemul imunitar și previne hipertensiunea arterială.
5. Smochine
Proprietățile nutritive și medicinale fantastice ale smochinelor sunt puțin înțelese. Smochinele sunt perfecte pentru combaterea constipației, deoarece facilitează evacuarea intestinală. Se digeră foarte ușor, protejează stomacul și contracarează afecțiuni precum aciditatea sau refluxul.
6. Fructe roșii
Aceste fructe delicioase au un conținut ridicat de antioxidanți și îmbunătățesc atât tranzitul intestinal, cât și digestia. Printre acestea găsim: căpșuni, mure, afine, cireșe.
Sfaturi pentru prevenirea sau tratarea constipatiei
În primul rând, o alimentatie bună este esentiață pentru a avea un bun tranzit intestinal. Cu toate acestea, schimbările în obiceiurile alimentare trebuie să fie însoțite de schimbări ale stilului de viață. Iată cateva sfaturi de care să ții cont:
Evită alimentele supraprocesate
Alimentele gata de consum, făinurile rafinate, zaharurile albe sunt responsabile pentru multe dintre problemele noastre de sănătate. Inclusiv în cazul tranzitului intestinal.
Fă mișcare
Mersul pe jos, înotul, dansul, joggingul… sunt câteva dintre posibilitățile pe care le ai la dispoziție. Nu uita că un stil de viață sedentar provoacă constipație.
Uleiul de măsline
Uleiul de măsline este un lubrifiant perfect. O lingură de ulei de măsline este de mare ajutor pentru un intestin cu probleme.
Iaurtul
Probioticele si alti fermenți lactici îmbunătățesc sănătatea și funcționalitatea intestinului.
Bea multa apă
Consumul de apă, cel puțin 2 litri pe zi, este o necesitate a organismului. Cu atât mai mult dacă suferi de constipație.
Stabilește-ți o dietă bogată în fibre
Cerealele integrale, leguminoasele, semințele, fructele și multe legume sunt alimente bogate în fibre. Unele alimente, pe de altă parte, sunt de evitat datorită proprietăților lor astringente: banană, măr, morcov, orez alb, brânză.