Ce trebuie să știi despre ouă: informații utile și beneficii

Ce trebuie să știi despre ouă: informații utile și beneficii

Ce trebuie să știi despre ouă? Ouăle sunt un aliment complet și foarte versatil, o rezervă de energie și o sursă de hrană foarte prețioasă. În plus, pot fi păstrate mult timp (aproximativ 28 de zile), sunt foarte gustoase și pot fi consumate crude, fierte sau incluse în diferite preparate.

Există unele excepții când ouăle nu sunt recomandabile celor care suferă de calculi biliari, deoarece pot provoca colici. Totuși, asta nu înseamnă că sunt dăunătoare pentru ficat. Ele pot face rău când sunt consumate crude, dar nu mai mult decât carnea sau peștele crud.

Așadar, dacă nu suferi de o anumită intoleranță, (ouăle conțin elemente alergene, mai ales în albușul de ou), poți consuma ouă, evident cu măsură. De asemenea, te vei bucura de multe beneficii ale ouălor.

Ce trebuie să știi despre ouă? Iată 4 lucruri de reținut:

Ouăle cresc colesterolul?

Da, într-adevăr, persoanele care au colesterolul crescut, ar trebui să limiteze consumul de ouă. Un ou conține aproximativ 220 mg de colesterol, o cantitate care se apropie de limita zilnică recomandată de nutriționiști (300 mg). Este posibil să se consume mai mult albușul, deoarece colesterolul este concentrat în gălbenuș.

Crude sau gătite… cum să consumi ouăle?

Se spune vă ouăle dau tot ce e mai bun consumate în stare crude, însă nu este adevărat. Ba dimpotrivă, consumate astfel sunt mai puțin digerabile. În plus, crude conțin avidină, o „antivitamină” care împiedică absorbția biotinei, o vitamină B. În schimb, atunci când sunt gătite, avidina este distrusă, împreună cu orice bacterie care ar fi putut pătrunde în interiorul oului.

Câte ouă să mănânci pe săptămână?

Conform nutriționiștilor, pe lângă ouăle conținute de diverse preparate, cum ar fi cele de patiserie, putem consuma până la 4 ouă proaspete pe săptămână. Iar dacă alegi să mănânci doar albușuri de ou, fără grăsimi, atunci ai mai puține restricții.

Câte calorii are un ou?

Un ou mediu (aproximativ 60 g) furnizează aproximativ 70 de calorii, dintre care 55 sunt în gălbenuș și 15 în albuș.

 

Ce trebuie să știi despre ouă? Iată 4 beneficii oferite de consumul de ouă:

Ouăle susțin antrenamentul muscular

Proteinele sunt esențiale pentru construirea și înlocuirea țesuturilor: 2 ouă medii conțin aproximativ 17 g proteine. Mai exact, aproape cât o porție de carne. În plus, proteinele din ouă sunt de calitate superioară, deoarece organismul nostru este capabil să le folosească mai ușor.

De ajutor în combaterea anemiei

Adesea, dieta noastră este deficitară în fier. În acest sens, ouăle furnizează mai mult fier decât carnea de vițel, și într-o formă mai ușor de asimilat.

Oferă energie și sunt bune pentru ochi

De asemenea, ouăle sunt bogate în vitamine din complexul B, care îmbunătățesc capacitatea organismului nostru de a produce energie. Există și o bună prezență a vitaminei A, rezistentă la gătit, care ajută la menținerea sănătoasă a vederii.

Ouăle pot înlocui alte grăsimi

Două ouă conțin aproximativ 11 g de grăsime, adică mai mult decât carnea, dar mai puțin decât mezelurile. Grăsimile din ouă însă, deși sunt de origine animală, sunt în mare parte grăsimi bune (mono și polinesaturate), bogate în alte substanțe precum fosfolipidele, importante în constituția sistemului nervos.

 

 

My title page contents