CROCHETE DE CAȘCAVAL CU SOS PICANT

Cine ar refuza o porție de crochete, mai ales cu un sos alături? Calde, gustoase, sățioase… o bunătate! Iar dacă se anunță musafiri, ai rezolvat problema. Unde mai pui că beneficiezi și de o cantitate generoasă de calciu din cașcaval.

Crochete de cașcaval cu sos picant

Porții: 4

Pregătire: 20 minute

Prăjire: 20 minute

 

Ai nevoie pentru crochete de cașcaval cu sos picant de:

1 cățel de usturoi

2 cepe

1 ardei iute roșu

1 linguriță zahăr brun

250 g roșii decojite (din conservă)

Sare

Piper

5 ouă

500 g cașcaval

5 linguri lapte

4 linguri făină

Nucșoară

2 linguri ulei

40 g germeni de soia

1 legătură ceapă verde

 

Pregătești crochete de cașcaval cu sos picant așa:

Toci ceapa și usturoiul. Cureți și toci ardeiul iute. Încingi o linguriță de ulei într-o crăticioară, pui ceapa, usturoiul și ardeiul iute și le călești. Presari zahărul brun și lași să se caramelizeze. Adaugi roșiile, sare și piper. Lași să fiarbă la foc moale timp de circa 10 minute.

Separi ouăle. Bați albușurile cu un praf de sare. Cureți cașcavalul de coajă și îl razi. Bați gălbenușurile cu lapte, 1 praf de sare, puțină nucșoară și făină. Adaugi cașcavalul ras și înglobezi albușul bătut. Modelezi crochete, plate sau ca niște mini-rulouri, după preferință.

Încingi uleiul într-o tigaie de teflon. Rumenești crochetele. Tai ceapa verde rondele și o adaugi în sos. Dacă mai e nevoie, mai adaugi sare și piper, în funcție de gust. Crochetele se servesc cu sos și cu germeni de soia. Sau după bunul plac. Sunt bune, oricum!

My title page contents