Cum îi învățăm pe copii să economisească este una dintre cele mai importante lecții

Multe lecții importante avem de dat celor mici, care să la fie de folos în viață. Cum îi învățăm pe copii să economisească este una dintre ele. Și ocupă un loc de cinste. Chibzuința va fi o virtute la vârsta maturității.

 

A cheltui banii „cu cap” este o deprindere pe care mulți adulți nu o stăpânesc, din păcate pentru ei. Câți avem mici economii pentru situații de urgență? Obiceiul acesta e bine să fie format din vreme, că timp să-l exerseze va fi suficient mai apoi. Și chiar dacă noi, ca părinți, mai risipim câteodată, măcar să știm cum îi învățăm măcar pe copii să economisească.

Cum îi învățăm pe copii să economisească

Totul începe cu o discuție în care să clarificați diferența dintre necesități și dorințe. Explicați-i copilului ce înseamnă bugetul familiei și care sunt cheltuielile fixe – hrană, îmbrăcăminte, întreținerea locuinței. Va trebui să-l faci să înțeleagă diferența dintre aceste cheltuieli fixe și extra-cheltuieli. Apoi stabiliți un obiectiv de economii.

Construiți un plan de economii

Creați o diagramă care să ilustreze progresele pe care le va face cel mic. Este o modalitate excelentă de a-l ajuta să rămână motivat să economisească pentru a-și atinge obiectivul. Lăsați-l să-și decoreze diagrama cum vrea el, cu desene sau decupaje și sugerați-i să o așeze într-un loc vizibil. În acest fel ea va reprezenta un reper constant și pozitiv al progresului său. Pentru că, acolo, va marca la sfârșitul fiecărei săptămâni cât a reușit să economisească.

Creați… depozitele

Poate fi un plic sau două, un borcan sau două. Și pe acestea le poate decora cu imagini care să ilustreze scopul economiilor sale. De ce spunem unul sau două plicuri ori borcane? Pentru că „jocul” poate avea unul sau două obiective. Un obiectiv pe termen scurt și unul pe termen lung. Sigur, și varianta clasicei pușculițe este bună, dar în plic sau borcan copilul poate vizualiza evoluția economiilor sale. Iar acest lucru îl poate motiva.

Oferiți-i un buget

Odată intrați în joc, jucați-l cinstit. Stabiliți de la început o sumă pe care i-o veți da copilului în fiecare săptămână. De preferat în aceeași zi (și voi aveți zi fixă de salariu, nu-i așa?!). Poate fi chiar alocația, împărțită pe săptămâni. Pentru a înțelege valoarea banilor și a o aprecia, pe parcursul săptămânii îi puteți da copilului diferite sarcini pe care să le remunerați. În acest fel va înțelege și că banii se câștigă prin muncă. Și au mare valoare.

Încurajați copilul să țină evidența cheltuielilor sale

Notând fiecare cheltuială pe care o face, tot ce își cumpără din bugetul săptămânal, este un foarte bun exercițiu. La sfârșitul săptămânii, când va trage linie și va afla totalul cheltuielilor, această experiență l-ar putea determina să reconsidere cât de necesare au fost unele dintre ele și dacă și-au meritat prețul. Explicați-i că de modul în care își cheltuiește bugetul săptămânal depinde cât de repede își va putea atinge obiectivul prin economiile pe care încearcă să le facă.

Premiați economiile

Dacă vouă vă place să primiți de la bancă o dobândă pentru banii din depozit, copilului de ce nu i-ar plăcea să primească ceva în plus pentru economiile realizate? Hai, nu vă zgârciți!

Lăsați copilul să fie nesăbuit!

Nu vă grăbiți să împiedicați o cheltuială nesăbuită. Lăsați copilul să învețe din propriile greșeli. Să vadă cum obiectivul se îndepărtează. Nu interveniți și nu vă manifestați controlul asupra modului în care cheltuiește și economisește.

Acționează ca și creditor al lui

Dacă dorește să își cumpere ceva dar bugetul săptămânii este insuficient sau deja epuizat, oferiți-vă să-l împrumutați. Dar spuneți-i că va trebui să vă restituie împrumutul, cu dobândă, din bugetul săptămânii următoare. Este tot un exercițiu folositor lui.

My title page contents