Mască de căpșuni pentru ten acneic. Cum să ai o piele perfectă

Mască de căpșuni pentru ten acneic, pentru a avea o piele perfectă. Căpșunile nu sunt bune numai pentru sănătatea ta, ci și pentru pielea ta. Ele sunt, de fapt, bogate în vitamina C și antioxidanți, care dau strălucire pieii și contracarează îmbătrânirea.

 

Acest fruct delicios este deosebit de potrivit pentru pielea uleioasă și acneică, deoarece ajută la eliminarea excesului de sebum. De asemenea, funcționează ca un tonic, datorită proprietăților sale astringente.

Căpșunile conțin alfa-hidroxi acizi care ajută la eliminarea celulelor moarte ale pielii și la tratarea coșurilor. Ele oferă, de asemenea, o piele fermă și netedă, ajutând la eliminarea cicatricilor și a petelor lăsate de acnee. În plus, acidul elagic antioxidant conținut în căpșuni împiedică descompunerea colagenului care contribuie la formarea ridurilor. Mai mult, protejează pielea împotriva daunelor cauzate de razele ultraviolete.

Această mască de căpșuni indicată pentru a face pielea netedă și strălucitoare include, de asemenea, suc de lămâie, iaurt și miere. Sucul de lămâie este un ingredient important pentru a menține pielea moale și netedă. Datorită conținutului său de acid citric, oferă pielii un aspect natural și luminos. Iaurtul conține acid lactic care reduce petele și pielea aspră. Este, de asemenea, folosit pentru a lupta împotriva acneei și îți va oferi un ten strălucitor. Și, în cele din urmă, mierea conținută de această mască, este un ingredient excelent pentru pielea ta. Deoarece o păstrează hidratată. În plus, proprietățile sale antibacteriene ajută în lupta împotriva bacteriilor care cauzează acnee.

 

Mască de căpșuni pentru ten acneic. Cum să-ți faci o mască de frumusețe din căpșuni

Ai nevoie de: 

Căpșuni

Iaurt simplu

Suc de lămâie

Miere

Procedezi așa:

  1. Tai 4 sau 5 căpșuni proaspete în bucăți și le zdrobești bine cu o furculiță.
  2. Pui piureul de căpșuni rezultat într-un castron.
  3. Adaugi o lingură de suc de lămâie proaspăt stors.
  4. Apoi adaugi o lingură de iaurt simplu.
  5. Amesteci totul cu o lingură de miere.

Masca de căpșuni de casă este gata, și are un miros delicios!

Cum să aplici masca de frumusețe cu căpșuni:

Îndepărtezi orice urmă de machiaj, îți speli bine fața și aplici generos masca de căpșuni pe față și pe gât. Masezi ușor pielea cu ea pentru a ajuta la exfoliere, lași să acționeze timp de 15-20 minute și clătești bine. Repeți procedeul o dată sau de două ori pe săptămână.

 

Mască de căpșuni pentru ten acneic. Sfaturi

  • În loc de furculiță, poți zdrobi căpșunile într-un blender. De asemenea, poți adăuga celelalte ingrediente și le poți amesteca direct în blender pentru a prepara mai rapid masca.
  • Dacă masca este prea lichidă, adaugi 1 sau 2 linguri de fulgi de ovăz. Făina de ovăz, printre altele, este foarte bună pentru piele. Ajută la absorbția excesului de ulei și este un exfoliant natural.
  • E indicat să folosești iaurt grecesc, pentru o consistență mai groasă.
  • O altă mască de frumusețe foarte ușoară și rapidă poate fi preparată prin simpla amestecare a 2 linguri de miere cu 5 sau 6 linguri de căpșuni.
  • Include căpșuni în dieta ta, pentru a-ți hrăni pielea printr-o alimentație bună.
My title page contents