Mici neplaceri de primavara

Perioada de schimbare a anotimpurilor ii expune pe copii, al caror sistem imunitar este inca in formare, la o serie de factori care le pot afecta sanatatea. Prof. Dr. Mircea Nanulescu (medic pediatru, UMF Cluj-Napoca) iti spune la ce probleme te poti astepta in aceasta primavara.

Virozele

Are senzatia de usturime si rosu in gat, dureri de cap, febra, nas infundat, secretii nazale, tuse si dureri musculare? E posibil sa fi contractat o viroza. Nu te repezi insa la antibiotice!

„In cazul infectiilor cu virusuri, antibioticele nu au niciun efect si ca atare nu sunt indicate in tratament. Pentru a ameliora febra copiilor si durerile musculare, parintii pot apela la suspensiile orale cu efect antitermic si analgezic, care sunt bine tolerate de copii si nu contin zahar sau conservanti. In afara efectelor antitermic si antalgezic, aceasta medicatie are efecte antiinflamatorii si amelioreaza starea generala a copilului.

Este important ca medicamentul ales sa corespunda varstei copilului si sa fie utilizat conform prospectului, respectand indicatiile de dozaj, in functie de greutate.

Daca un adult poate depasi cu usurinta un episod de viroza, in cazul copiilor orice viroza poate avea complicatii si de aceea medicul pediatru trebuie consultat pentru a urmari evolutia bolii si procesul de vindecare.” – te sfatuieste Prof. Dr. Mircea Nanulescu (medic pediatru, UMF Cluj-Napoca)
Cum masori temperatura

Nu cu mana, speram! Obiceiul unor parinti de a verifica temperatura cu mana pe fruntea copilului poate sa conduca la false aprecieri. Valoarea temperaturii copiilor poate varia in functie de modul in care aceasta este masurata: axilar, intrarectal sau la nivelul urechii; iar valoarea maxima a normalului variaza si ea: pana la 38 de grade – masurat axilar si pana la 38,5 grade – masurat intrarectal.

Astenia de primavara

Lipsa de vitalitate si starea de somnolenta sunt simptomele principale ale starii cunoscute ca anestenie de primavara. Aceasta stare nu ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare pentru parinti atat timp cat starea este temporara. Plimbarile in aer liber si ajustarea alimentatiei constituie un „tratament” eficient.

Din meniul celui mic nu ar trebui sa lipseasca primavara vitaminele, in special vitamina C, care se gaseste in ardeiul gras sau in broccoli, proteinele si zincul din carnea slaba, care ajuta la intarirea sistemului imunitar si la prevenirea racelilor de sezon.
Astenie sau viroza?
Simptomele asteniei se pot suprapune de cele mai multe ori acelora ale virozelor. De exemplu, durerea de cap este un simptom comun atat al asteniei cat si al virozei.

Astenia de primavara se poate manifesta prin dureri de cap, provocate de o crestere a presiunii intracraniene, ce poate aparea chiar de la prima ora a diminetii. Parintii pot ameliora aceasta stare printr-un medicament pentru copii pe baza de ibuprofen, cu efect analgezic si antipiretic si pe care copiii il accepta cu usurinta datorita gustului placut de portocale, sau de capsuni. Durerea mai intensa poate fi recunoscuta atunci cand copilul intrerupe activitatea si se intinde in pat.

Lipsa poftei de mancare este un alt semn al asteniei. Copilul fie refuza sa manance la fel de des precum in perioada rece, fie nu termina de mancat portiile de mancare cu care este obisnuit. Absenta apetitului poate fi compensata printr-un meniu mai usor de digerat, alcatuit mai degraba din preparate lichide precum supe, compoturi, dar si fructe sau sucuri naturale. Cu toate acestea, parintii trebuie sa tina cont si de etapele de crestere ale copilului, in special in primul an de viata, deoarece acestea influenteaza in mod direct apetitul celui mic.

 

foto Shutterstock.com

My title page contents