Prevenirea dispariției copiilor, datoria părinților

Adevărul este că prevenirea dispariției copiilor este o problemă delicată și dificil de gestionat. În sensul că niciun părinte nu și-a dorit să îi dispară copilul atunci când acest lucru s-a întâmplat. În plus, există mai multe tipuri de dispariții și fiecare necesită o abordare diferită.

Unele astfel de întâmplări nefericite se produc fără ca părinții să poarte vreo vină. În alte cazuri, însă, o vigilență mărită a acestora ar fi împiedicat producerea unui astfel de eveniment. Oricum, prevenirea dispariției copiilor este în primul rând datoria membrilor familiei care are minorul sub supraveghere.

Cazuri tipice de copii dispăruți

Așa cum precizam la început, există mai multe tipuri de dispariții. Una dintre ele – poate cea mai frecventă – este fuga de acasă, de la persoanele responsabile de îngrijirea copilului sau din instituțiile de ocrotire. Motivele pentru care aceștia fug sunt, de asemenea, variate. Pot fugi de o anumită persoană, de agresiuni, violență, de abuz sau de exploatare. În alte cazuri, neglijența adulților este motivul pentru care un copil alege să fugă. O situație specială este aceea în care copiii sunt ademeniți prin intermediul internetului, sub diverse promisiuni, să fugă de acasă.

Răpirea de către părinte sau necunoscut

În acest caz există două situații distincte. Este vorba despre răpirile necunoscuților, în diverse scopuri, și de răpirile părinților. Ne referim la copiii răpiți de unul dintre părinți, când aceștia sunt despărțiți. Răpitorul este, desigur, părintele care nu are copilul încredințat spre creștere în mod legal. Acest tip de răpiri și dispariții ale copiilor pot fi naționale dar și internaționale. Din fericire, răpirile internaționale sunt foarte de dificil de realizat, ieșirea de pe teritoriul unei țări a minorului fiind un lucru complicat.

Consecințele psihologice

Răpirea unui copil de către unul dintre părinți poate avea multe consecințe negative. Atunci când răpirea este de scurtă durată, copilul poate simți că trebuie să aleagă între părinți. El va simți că l-a trădat pe cel de la care a fost răpit sau chiar crede că el este cauza problemei.
Când răpirea este de lungă durată, vătămarea copilului poate fi gravă. Departe de celălalt părinte și de mediul său normal de viață, copilul este izolat. El nu are nimic de care să se agațe și pierde adesea capacitatea de a se dezvolta social și de a crea legături. În cele din urmă, în cele mai grave cazuri, copilul poate deveni victimă a abuzului răpitorului său.

Prevenirea răpirilor în care este implicat unul dintre părinți

Nu există o soluție reală pentru lupta împotriva dispariției copiilor. Cu toate acestea, este posibil să contribuim la prevenirea lor, în special a răpirilor parentale ale copiilor. Există semne de căutat care pot reduce riscul acestor răpiri. Aceste semne trebuie luate în considerare cu atenție. Prezența mai multor semne nu înseamnă neapărat că minorul va fi de fapt răpit de părinte, dar nici absența acestora nu înseamnă că nu va exista o răpire. Iată care sunt aceste semne:

• Amenințările cu răpirea copilului;
• Comportamentul violent, ostilitatea și resentimentele față de celălalt părinte;
• Manifestarea sentimentului de nedreptate față de hotărârea judecătorească privind încredințarea copilului;
• Preocuparea excesivă și nejustificată în ceea ce privește securitatea și bunăstarea copilului aflat la cel căruia i-a fost încredințat.

Prevenirea dispariției copiilor

Nu există o altă cale mai bună de prevenire a dispariției copiilor decât vigilența. Indiferent de împrejurări, părintele va trebui să fie permanent conectat cu copilul său. Se recomandă evitarea implicării unor persoane străine, necunoscute, în supravegherea copilului. De asemenea, nu se va lăsa copilul nesupravegheat în situații în care el se află în risc, de exemplu în parcuri sau pe stradă. Este foarte important ca cel mic să fie educat sub acest aspect de la vârste fragede, pentru a recunoaște și evita pericolele de acest tip. Și restricționarea accesului la internet și implicit pe rețelele de socializare poate reprezenta o măsură de prevenire a dispariției.