Prima vacanță la mare cu bebe este un pic dificilă, dar nu imposibilă!

Anul trecut nu ai văzut marea pentru că erai însărcinată și nu suportai bine căldura? Acum, că ai bebelușul în brațe, nu-ți prea vine să îl lași în grija bunicilor și să mergi în vacanță, nu-i așa? Păi cine a zis să nu mergi cu el?! Prima vacanță la mare cu bebe este un pic dificilă, dar nu imposibilă!

 

Nu o să te mint: prima vacanță la mare cu bebe este o provocare. Numai câte bagaje trebuie să iei cu tine… Dar gândește-te și la altceva: soarele și aerul de acolo îi fac bine puiului tău. E adevărat că nu o să fie cum era înainte, nu o să poți sta pe plajă de când răsare soarele și până când apune, nu o să poți merge seara într-un club, cum poate făceai înainte. Dar sunt sigură că nici nu regreți nimic din toate astea. A fi împreună cu iubirea vieții tale (la copil mă refer!) este o fericire care le depășește pe toate celelalte. Hai, curaj! Prima vacanță la mare, în trei, este o amintire de neprețuit. Informează-te ce trebuie să faci ca să fie bine și apucă-te de împachetat.

Prima vacanță la mare cu bebe

Cum spuneam, bagajul de vacanță va fi uriaș comparativ cu cel pe care îl luai cu tine când nu aveai copil. Dar și tu, și tati, mai renunțați la câte ceva pentru a face loc tuturor celor necesare micuțului. Te ajutăm și noi cu niște sfaturi care să îți facă sejurul cât mai liniștit și mai ferit de incidente.

Dotează-te cu un cort pentru copii

Pe plajele amenajate există corturi, contra cost. Dar nu la acelea ne referim. E bine să ai un cort special pentru copil. Acest tip de cort este ușor, se asamblează foarte simplu, ocupă foarte puțin spațiu și este mult mai eficient decât o umbrelă. Micuțul va fi protejat nu numai de razele ultraviolete ci și de vânt și nisip.

Protecția solară, prima ta grijă!

Și pentru voi, dar mai ales pentru copil, loțiunile pentru protecție solară sunt obligatorii! Pentru cel mic e bine să folosești unele cu factor de protecție cât mai ridicat, cel puțin 50. Și nu doar când ați ajuns pe plajă, ci de când ați ieșit din camera de hotel. De asemenea, puiul nici nu e nevoie să stea complet dezbrăcat pe plajă. O bluziță subțire, din fibre naturale, într-o culoare deschisă (alb este cel mai bine) îl va proteja suplimentar. Nu uita de pălăriuță! Cu insolația nu e de glumă!

Mare atenție la hidratare

Mă gândesc că este inutil să îți spun că nu e permis să stai cu copilul pe plajă după ora 10 sau înainte de ora 16. Chiar dacă aveți cort. În orele în care sunteți la soare, fii pregătită cu cantități suficiente de apă. Chiar dacă cel mic nu pare că suferă de sete, dă-i să bea la intervale scurte și regulate de timp. Măcar câte o guriță de apă să ia, de fiecare dată. Nu lua cu tine pe plajă biberoane de lapte gata preparat. Dacă încă îl mai alăptezi, în completarea meselor diversificate, este minunat. Înseamnă că sursa de hidratare este la purtător.

Băi scurte de soare

Nu exagera cu timpul petrecut pe plajă, chiar dacă respecți orele de expunere. Aveți voie până la ora 10, dar asta nu înseamnă că puteți sta, din prima zi, două ore! Expunerea va fi treptată. Și oricum, nu veți sta mai mult de două ore în total, pe zi.

Folosește o geantă transparentă

Toate bagajele pe care le iei cu tine pe plajă – cele mai multe ale copilului – este bine să le ai într-o geantă transparentă. În acest fel îți va fi mai ușor să găsești lucrurile copilului, de care ai nevoie. Nu uita de scutece și de bluzițe de schimb. Și de pudra pentru copii. Îți va fi de folos atunci când vrei dori să îndepărtezi nisipul lipit pe pielea lui. Ah, să nu uit: și jucării. Copiii mici se plictisesc repede. Chiar dacă ție ți se pare că o oră sau două pe plajă nu-i mult, să știi că nu aveți aceeași percepție asupra timpului. E mai bine să fii pregătită pentru orice situație.

My title page contents