Pui cu struguri, o combinație neobișnuită de arome

Pui cu struguri, o combinație neobișnuită de arome

Pui cu struguri, o combinație neobișnuită de arome, de care s-ar putea să te îndrăgostești. Este un fel doi de mâncare original, cu o combinație neobișnuită de arome, dar gustul dulce și ușor acid al strugurilor, împreună cu savoarea tocanei de pui vor crea un preparat delicat și ușor, perfect pentru prânz sau cină. De asemenea, poți transforma această tocană de pui într-un fel principal, însoțită de orez.

Strugurii sunt simbolul toamnei, un fruct cu multe proprietăți benefice pentru sănătatea organismului nostru. Sunt bogați în săruri minerale, vitamine A, B1, B2, C, PP, și, de asemenea, un fruct deosebit de potrivit pentru rezolvarea problemelor de anemie, constipație și colesterol mărit. Acest tip de fructe stinge și purifică, dă energie fără să îngreuneze stomacul, așa că este excelent ca gustare zilnică dar și ca prim sau al doilea fel.

Pui cu struguri

Porții: 2 persoane

Pregătire: 20 de minute

Coacere: 40 de minute

Ai nevoie de:

500 g carne de pui

100 g de struguri

10 g de unt

1 eșalotă

1/2 lămâie

1 crenguță de rozmarin

1/2 pahar de vin alb sec

Ulei după gust

Sare după gust

Piper la nevoie

Pregătești așa:

Ma întâi te ocupi de carne: Storci jumătate de lămâie și distribui sucul uniform peste toată carnea.

Iei apoi o cratiță, încingi un cub de unt împreună cu putin ulei si apoi adaugi carnea. O lași să se rumenească la foc iute, întorcând-o fără să o înțepi deloc. Adaugi apoi vinul alb și îl amesteci cu sosul din cratiță. Aștepți să se evapore partea alcoolică și adaugi crenguța de rozmarin, sare și piper după gust. Apoi pui totul în cuptorul preîncălzit la 180° și lași timp de aproximativ 40 de minute, amestecând din când în când.

După 40 de minute, într-o tigaie topești untul ramas și aromatizezi cu șalota tocată, apoi adaugi strugurii spălați și uscați. Lași să se gătească totul la foc mic timp de cinci minute, și amesteci din când în când.

Odată făcut, servește puiul pe un platou mare, garnisește-l cu amestecul de struguri și toarnă peste sosul dn vasul în care a fost gătit. Poftă bună!

My title page contents