Ține petele pigmentare sub control – sfatul specialiștilor

MASCĂ DE FAȚĂ CU ALBUȘ DE OU. CE FACE ALBUȘUL DE OU PENTRU PIELE?

Expunerea prelungită la soare, fără protecție solară, precum și înaintarea în vârstă sau dereglările hormonale duc la apariţia petelor pigmentare. Fie că se află pe pomeți, frunte, decolteu sau mâini, acest fenomen are loc atunci când melanina, acel pigment natural din piele, este produsă în exces.

Petele pigmentare pot fi ameliorate iar pielea poate fi protejată de alte recidive. Cum și în ce fel, află de la experții în cosmetică de la El Studio Style:

 

PROTECȚIA SOLARĂ

Toamna este anotimpul ideal în care să începi un tratament de estompare al petelor pigmentare. Pentru că razele UV pot dauna pielii și în această perioadă, specialiștii recomandă continuarea folosirii produselor cu protecție solară, dar cu un factor UV mai mic. Este imperios necesar să faci acest lucru deoarece soarele este atras de o piele bronzată, mai ales după sezonul estival. Un plus de ajutor vine și din partea mineralelor ce conțin oxid de zinc. Caută-le în farmacii.

 

ANTIOXIDANȚII

Antioxidanții împiedică reacțiile inflamatorii care duc la deteriorarea pielii. Prin urmare nu evita produsele pe bază de ceai verde, vitamina C sau E, extract de licorice, ulei de avocado, morcov sau struguri.

Iți recomandăm să încerci Crema Anti-Age cu Peptide și Vitamina C de la Bruno Vassari. Aceasta luptă împotriva îmbătrânirii premature, stimulează formarea de colagen și asigură fermitate, rezistență și elasticitate, corectează tonul pielii și îi oferă luminozitate. Este ideală pentru tenul devitalizat și deshidratat.

 

BARIERA NATURALĂ A PIELII

Toamna este momentul ideal în care să te concentrezi pe susținerea și repararea barierei naturale de protecție a pielii. Motivul? Aceasta redă hidratarea pierdută pe timpul verii și îmbunătățește mecanismul de protecție al pielii. Caută produse cu ingrediente precum ceramidele și acizi grași, le găsești mai ales în untul de shea, cacao și chiar în cel de floarea soarelui.

 

ACIZI DIN FRUCTE Alpha Hydroxy (AHA)   

Acizii din fructe oferă beneficii oricărui tip de ten. Aceștia au efect antirid, exfoliant, de stimulare a reînnoirii celulare cutanate, de estompare a ridurilor și petelor pigmentare. Ei reprezintă un prim pas către o piele cu textură sănătoasă și un ton mai uniform. Iți recomandăm produse ce conțin ezime din ananas, trestie de zahăr sau din dovleac precum crema Anti-Rid cu Acizi Alfa Hidroxi de la Bruno Vassari.  Aceasta elimină celulele moarte și stimulează rejuvenarea celulară. Luminează și uniformizează tonul pielii, hidratează și îmbunătățește aspectul ridurilor oferind elasticitate, fermitate și catifelarea pielii de pe față și gât.

Pentru mai multe sfaturi despre îngrijirea pielii după vară contacteaza specialiștii El Studio Style.

 

www.el-studio.ro

 

 

 

My title page contents