Quiche cu legume… refuză cineva? Quiche este o tartă franțuzească formată din crustă (un aluat fraged cu unt) umplută cu cremă de ouă și lapte sau smântână, adăugată peste bucăți de brânză, carne, fructe de mare sau legume. Varianta cea mai cunoscută este Quiche Lorraine, care include bacon sau slănină. Tarta poate fi servită atât caldă, cât și rece. Este populară în întreaga lume.
Deși e considerată o tartă franțuzească, de fapt, Quiche își are originile în Germania, în ţinutul medieval Lothringen, aflat cândva sub stăpânire germană. Mai târziu, francezii au numit această regiune Lorraine. De aici și denumirea preparatului: Quiche Lorraine, tarta originală. De altfel, cuvântul „quiche“ provine din cuvântul german „kuchen“, care înseamnă tort.
Quiche cu legume
Porții: 8
Preparare: 60 minute
Coacere: 40-45 minute
Ai nevoie pentru aluat de:
200 g făină
½ pliculeț praf de copt
100 g mălai
1 praf de sare
100 g unt
1 ou
Ai nevoie pentru umplutură de:
3 felii groase de șuncă de pui sau de curcan
250 g smântână
3 ouă
3 cartofi potriviți
100 g mazăre congelată
1 ardei gras roșu
Sare
Piper
Pregătești quiche cu legume așa:
Cerni făina și mălaiul împreună cu praful de copt. Untul moale îl amesteci cu praful de copt, 4 linguri de apă rece și cu un praf de sare. Încorporezi amestecul de făinuri și praf de copt și frămânți un aluat elastic pe care-l dai la frigider pentru 30 de minute.
Cureți cartofii de coajă, îi speli și îi tai cubulețe. Apoi cureți ardeiul de semințe și îl tai cuburi. Pui legumele într-o sită împreună cu mazărea și le așezi deasupra unui vas cu apă care clocotește. Acoperi sita cu un capac și o lași așa pentru 40 de minute. Scoți aluatul din frigider și-l întinzi pe masa presărată cu făină. Îmbraci o formă de tartă cu el, apăsând pe margini și îl înțepi cu o furculiță.
Iei legumele preparate la abur și le așezi în formă. Adaugi și șunca tăiată cubulețe și torni peste tot smântâna amestecată cu ouăle, puțină sare și piper. Introduci forma în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru 40-45 de minute.
Poți servi tarta atât caldă, cât și rece.