Reguli în vacanță pentru copii. 7 reguli de care să ții cont

Tu ai reguli în vacanță pentru copii? Poate te întrebi dacă vara nu ar trebui să fie doar despre distracție? Dar regulile nu trebuie să împiedice distracția de vară. Vacanța e destul de lungă pentru a o lăsa fără reguli în totalitate și fără un program.

 

Copiii au nevoie de motivație, au nevoie de reguli. Chiar ei le cer de multe ori. Le place să fie coordonați. În plus, chiar dacă e vacanță, nu strică să-l rogi pe copil să te ajute cu câte o mică treabă. Fie să cumpere pâine (dacă e mai mare), fie să spele vasele, să ducă gunoiul sau să plimbe cățelul.

Temele pentru vacanță sunt, de asemenea, importante în această perioadă a anului. Nu, nu trebuie să fie obiectivul principal, dar câteva minute pe zi nu strică. Învățarea este o necesitate, așa își reînnoiește mintea și are ocazia de a exersa subiectele care trebuie îmbunătățite.

Reguli în vacanță pentru copii. Reguli de vară, pe scurt:

Copilul trebuie să știe că nu are voie să folosească niciun ecran (TV, iPad sau joc video) până când nu a îndeplinit următoarele sarcini:

Ordinea zilnică în cameră: făcut patul, aerisit, pus în coș hainele murdare, igiena personală;

30 minute de lectură;

30 minute de scris/activitate creativă;

30 de minute de joc în aer liber.

Reguli în vacanță pentru copii, în detaliu.

1. Făcutul patului

O sarcină plictisitoare, dar la fel de importantă. Ar trebui să fie primul lucru pe care copilul să-l facă dimineața, pentru că îl va face să se simtă mai bine. Determinându-l să-și facă patul în fiecare dimineață, îi dă sentimentul de realizare înainte de a începe ziua. Nu numai asta, dar dezvoltă un obicei sănătos de a începe ziua și a-și respecta sarcinile.

2. Dormitorul îngrijit

Curățarea camerei presupune, de obicei, așezarea lucrurilor la locul lor, o ordine și o curățenie în spațiul în care își petrece mare parte din zi. Aruncarea gunoiului, ștergerea biroului/sertarelor, sarcini destul de ușoare.

3. Igiena personală

Mulți copii (în special băieții) încearcă să evite igiena personală sau să amâne momentul. Zilnic trebuie să fii cu ochii pe copil și să te asiguri că și-a făcut igiena. În timpul verii, e chiar mai rău, nefiind obligați să meargă la școală. Amână momentul, lenevesc.

4. Să scrie puțin zilnic

În vacanța de vară, copiii se dezobișnuiesc să scrie și mâna se relaxează foarte mult. Scrisul copilului poate avea nevoie de multe îmbunătățiri, iar toamna, când va începe școala, îi va fi foarte greu să țină pasul cu cerințele profesorilor. Când eram noi mici, obișnuiam să corespondăm cu alți copii și astfel, scriam destul de mult de mână. Acum, copiii socializează prin intermediul tehnicii moderne.

5. Să citească

Cum ziceam mai sus, e nevoie ca fiecare copil să citească zilnic ceva. Ușor cu teoria, mai greu cu practica.

6. Lasă-l să se și plictisească

Posibilitatea copiilor de a se plictisi este importantă pentru că plictiseala le provoacă creativitatea. Și totuși, dacă lenevește prea mult, stimulează-l să citească, să creeze sau să inventeze ceva pentru a se distra.

7. Duminica este o zi liberă pentru toți

Duminica nu stabilim reguli. Este o zi în care nu există nicio limită în privința jocului afară sau pe computer/tabletă.

 

 

My title page contents