Tu ce salate de vară alegi? Da, vara, când e foarte cald și fugim de foc, de gătit prea mult, alegem să pregătim salate. Și cum oferta de legume și fructe e generoasă, nu ne plângem de combinații. Fiecare experimentează și alege ceea ce e potrivit gustului său. Fie o salată de legume, fie una de fructe, fie ambele combinate.
Salate de vară. Salată de fasole neagră și cușcuș
Aceasta este o salată mare pentru un bufet, cu texturi interesante și arome deosebite combinate.
Pregătire: 30 minute
Gătire: 35 minute
Porții: 8
Informații nutriționale: 253 calorii; 5.8 g grăsime; 41.1 g carbohidrați; 10.3 proteină g; 0 mg colesterol; 415 mg de sodiu
Ai nevoie de:
1 cană cușcuș nefiert
1 1/4 ceașcă de supă de pui
3 linguri ulei de măsline extra virgin
2 linguri de suc proaspăt de lime
1 linguriță de oțet de vin roșu
1/2 linguriță de chimen măcinat
8 cepe verzi, tocate
1 ardei gras roșu, fără semințe și tocat
1/4 ceașcă de coriandru proaspăt tocat
1 cană de boabe de porumb congelate, dezghețate
2 cutii fasole neagră, scursă
sare și piper, după gust
Pregătești așa:
Pui supa de pui să fiarbă într-o oală și, când ajunge în punctul de fierbere, adaugi cușcușul. Acoperi oala și oprești focul. Lași supa în repaus timp de 5 minute.
Într-un castron mare, amesteci uleiul de măsline, cu sucul de lămâie, oțetul și chimenul măcinat. Adaugi apoi ceapa verde, ardeiul gras roșu, coriandrul, porumbul și fasolea și amesteci.
Înmoi bine cușcușul, până se desface în bucăți. Îl adaugi apoi în castronul cu legume și amesteci bine. Condimentezi salata cu sare și piper și o servești imediat, proaspătă. Sau poți pune salata la rece până pregătești masa.
Salate de vară. Salată de avocado și căpșuni
Pregătire: 15 minute
Gătire: 15 minute
2 porții
Informații nutriționale: 610 calorii; 50 g grăsime; 44 g carbohidrați; 6.1 proteină g; 0 mg colesterol; 23 mg de sodiu.
Ai nevoie de:
2 linguri de zahăr alb
2 linguri de ulei de măsline
4 lingurițe de miere
1 lingură oțet de mere
1 linguriță suc de lămâie
2 cești de salată verde tocată
1 avocado – curățat și tăiat bucăți sau felii
10 căpșuni, felii
1/2 ceașcă de nuci pecan tăiate
Pregătești așa:
Într-un castron mic, amesteci zahărul cu uleiul de măsline, mierea, oțetul și sucul de lămâie. Apoi dai sosul deoparte.
Pui salata verde într-un bol frumos, să poată fi servită salata direct din el la masă, iar peste salată pui felii de avocado și de căpșuni. Stropești salata cu dressing-ul făcut, apoi presari nucile pecan. Dai la frigider până la 2 ore înainte de servire sau o servești imediat.