S-ar putea crede că cei mai răi părinți sunt cei care manifestă violență sau neglijență față de copii. Din păcate, lista defectelor părintești care dăunează grav copiilor este mai lungă de-atât. Vă imaginați traumele copilului crescut de o mamă narcisistă?
În copilărie, toți ne dezvoltăm într-un anumit context, cu anumite modele. Suntem un puzzle, suntem bucăți ale relațiilor din jurul nostru pe care ni le însușim în mod inconștient. Temperamentul nostru este, parțial, copia modelului biologic. Așa se naște personalitatea. Ce se întâmplă însă cu dezvoltarea personalității atunci când copilul trăiește în umbra unui părinte narcisist? Care sunt traumele copilului crescut de o mamă narcisistă?
Traumele copilului crescut de o mamă narcisistă
Dramele transformării unor copii în adulți problematici sunt pretutindeni în jurul nostru. Uneori le recunoaștem, alteori doar le intuim. Alteori chiar ei sunt conștienți de ceea ce au trăit în copilărie și unde se află rădăcina problemelor pe care le au. Am spune că aceștia din urmă sunt cazurile fericite, pentru că e mult mai probabil să poți corecta ceea ce cunoști decât ceea ce nu vrei să recunoști. Iată cele mai frecvente efecte pe care le are asupra copilului o mamă narcisistă.
Sentiment acut de culpă
Părinții narcisiști sunt „surzi” din punct de vedere emoțional la nevoile copilului. Ei sunt prea preocupați de propria persoană pentru a mai auzi „strigătul” copilului lor care cere atenție, care are nevoi ce le dorește satisfăcute. Acest copil este deosebit de sensibil emoțional, tânjind permanent după dragoste. Pentru că nu poate ieși pur și simplu pe ușă în căutarea unei familii care să răspundă nevoilor sale, își hrănește speranțele sacrificând respectul de sine. Are credința că el este problema. „Dacă aș fi mai cuminte, mama nu m-ar mai ignora sau critica permanent”, „Dacă aș învăța mai bine, m-ar iubi”.
Atașament nesigur
Neglijența, abuzul sau absența emoțională a unui părinte narcisist îl fac pe copil să se întrebe mereu, în orice împrejurare, dacă se află în siguranță. Acest atașament nesigur poate lua două forme: evitant sau anxietant. Atașamentul evitant este acela în care copilul își gestionează temerile îndepărtându-se de oameni („Nu voi risca niciodată să depind de cineva!”). Atașamentul anxietant este cel în care caută conexiunea cu cei dragi purtând povara unei tristeți („Oare de ce nu mă iubește? De ce nu îmi acordă atenție?”).
Își induc panica
O problemă conexă este ceva ce numesc nevoia de panică. Părinții narcisiști își pot face copiii să se simtă frecvent îngroziți de nevoile lor, iar asta îi face să devină periodic compulsivi. Își revin, par să realizeze că nu au nevoie de nimic de la partenerii sau prietenii lor, apoi criza lovește din nou. Sunt iarăși neliniștiți și caută cu disperare reasigurări din partea prietenilor.
Au o independență exagerată
Copilul crescut de părinți narcisiști abandonează complet intimitatea emoțională, fiind convins că nu poate avea încredere în nimeni. Este exact ceea ce îi declanșează panica intermitentă. La polul opus sunt acei copiii care, având un temperament sensibil, oferă celorlalți grija și căldura de care nu s-au putut bucura ei în familia proprie.
Devine, la rândul său, narcisist
Cu cât un copil este mai agresiv, cu atât este mai probabil să devina și el tot un narcisist. Mecanismul este următorul: fiind crescut de o mamă narcisistă, în momentul în care va ajunge la concluzia că nu îl poate învinge, va considera că este mai bine să i se alăture. ”Mă voi asigura mereu că sunt cel mai frumos, cel mai inteligent, cel mai puternic. În acest fel nimeni nu mă va mai putea ignora, considerându-mă lipsit de importanță.” Iată exemplul de narcisism extrem…
