Vacanța de vară. Ce să faci la munte cu copiii?

Iată că a venit și vacanța de vară! Poate aveți în plan o excursie de câteva zile la munte. Așadar, ce să faci la munte cu copiii? Există într-adevăr multe activități pe care zona de munte le rezervă familiilor și mai ales copiilor pe timp de vară, o multitudine de sporturi și distracții la îndemâna tuturor, chiar și a celor mici.

Să descoperim împreună câteva dintre activitățile potrivite copiilor, simple și ușor de făcut, ideale pentru familiile care doresc să petreacă ceva timp cu copiii în aerul proaspăt de munte. Vara, pensiunile montane, pășunile montane și fermele ecologice se deschid pentru turiștii dornici să redescopere natura și să asculte povești de altădată.

Și iată cum o excursie la munte cu copiii devine astfel o distracție sănătoasă, în care puteți restabili contactul cu natura, vă puteți deplasa în aer liber și puteți petrece o zi departe de stresul și zgomotul orașului.

Iată 5 sugestii pentru a petrece timpul în vacanța de vară:

1. Jocuri de apă la râu sau lac

La munte, copiii pot asculta și observa apa cristalină care coboară din pâraie și ajunge în lacurile montane. Unele dintre acestea sunt potrivite pentru scăldat datorită absenței totale a poluării. Aici, vara, copiii se pot juca și în spațiile special amenajate, unde există tobogane, leagăne și multe alte accesorii de distracții. Pot descoperi în apropiere chiar parcuri acvatice.

2. Parcuri de aventură

În unele zone montane există parcuri de aventură. Acestea sunt adevărate parcuri de distracții care exploatează ceea ce oferă pădurea și munții în general. Copiii se pot distra cu ajutorul tirolienelor și pot traversa pădurea sau pot învăța cum să treacă de obstacole din pietre și bușteni. Pot traversa dintr-o parte în alta chiar pe poduri de lemn suspendate la câțiva metri înălțime, fără teamă.

3. Plimbări tematice

Cum se numesc copacii? Care sunt animalele care locuiesc în pădurea respectivă? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, dar și la altele, puteți alege trasee tematice care vă ghidează să descoperiți muntele cu panouri interactive și totemuri. Nu aveți nevoie de prea multe pentru aceste plimbări. Încălțăminte de drumeție, un rucsac cu câteva sandvișuri și o hartă sunt suficiente pentru o excursie ușoară. Un mod diferit de a experimenta plimbări pe munte, prin stimularea simțurilor și imaginației copiilor.

4. Muzee și expoziții

Poate vă aflați într-o destinație care are în apropiere un muzeu în aer liber. De exemplu, dacă sunteți cazați la Păltiniș, puteți face o plimbare la Muzeul Astra din Sibiu (un muzeu al satului). Expozițiile interactive și participative devin oportunități de învățare și distracție.

În multe muzee și expoziții montane se poate interacționa cu meșterii populari. Descoperirea devine creație și astfel aveți ocazia să participați la diferite ateliere.

5. Plimbări cu bicicleta

În unele zone există trasee bine amenajate, pe care le puteți parcurge cu bicicletele. Poate chiar există biciclete de închiriat, în cazul în care nu aveți posibilitatea să le aduceți pe cele de acasă. Astfel, veți putea să vizitați întreaga zonă fără mari dificultăți. Puteți face, de asemenea, mici popasuri și să profitați de un moment de odihnă pe pajiște.

 

 

My title page contents