Îndrăgitul risotto italian. Cum pregătești un risotto la tine acasă?

Risotto italian

Se spune că arabii au fost cei care au dus orezul în Sicilia și Spania și tot ei au permis răspândirea lui. Risotto este o mâncare simplă și hrănitoare. Este și ușor de pregătit. În prezent sunt sute de feluri de risotto, în funcție de felurile de condimente folosite pentru aromă. Totuși, în toate rețetele vei avea nevoie de patru ingrediente de bază: soffritto (legume sotate), supăcondimente pentru aromă și orez italian.

 

Risotto cu păstrăv și sos de spanac. Un preparat pentru părinți și copii mai mari

  • pentru 4 persoane
  • pregătire: 40 minute

Ai nevoie de :

200 g file de păstrăv somonat afumat

300 g orez special pentru risotto

1 lingură de semințe de pin

200 g de spanac

2 ouă

100 ml smântână proaspătă (pentru gătit)

4 linguri ulei de măsline extravirgin

1 cățel de usturoi

1 lingură de piper boabe verde (din saramură); îl poți înlocui cu piper normal, dacă nu-ți place

sare

 

Pregătești așa:

Pui cele două ouă  într-o cratiță cu apă rece, să fiarbă până devin tari. După ce apa începe să clocotească, le lași 10 minute, apoi le dai deoparte, să se răcească. Le cureți de coajă și le toci mărunt.

Îndepărtezi eventualele oase din fileurile de păstrăv și tai fileurile în bucăți.

Cureți și speli spanacul, apoi îl pui în blender, împreună cu usturoiul curățat, piperul verde bine scurs, smântâna și semințele de pin.

Pui amestecul într-un bol, presari sare după gust, adaugi ouăle fierte și tocate mărunt, după care, pui și uleiul, câte puțin, amestecând continuu.

Orezul pentru risotto îl pui la fiert în cantitate mare de apă, cu sare. Când e fiert al dente, îl scurgi. Îl pui într-un castron.

Adaugi sosul de spanac și bucățile de păstrăv somonat, amestecând în continuu și lași la foc 1-2 minute, pentru a se încălzi sosul. Gata, acum poate fi servit.

 

Risotto milanez

  • pentru 4 persoane
  • pregătire: 20 minute

Ai nevoie de:

350 g orez pentru risotto

50 g unt

4 linguri de parmezan ras

100 ml de vin alb sec

1 ceapă

supă de carne

1 praf de șofran

sare

Pregătești așa:

Cureți ceapa și o tai în felii subțiri. Topești 30 g de unt într-o tigaie mare, la foc mic și adaugi ceapa. O lăși să se călească până devine aurie.

După 3-4 minute, crești intensitatea focului, adaugi orezul și îl călești timp de 1 minut, astfel încât să nu se lipească. Când acesta devine lucios și rumenit, torni vinul și îl lași să se evapore, la foc iute.

Acum pui și supa de carne (câte un polonic), care trebuie să acopere orezul și îaduci în punctul de fierbere. Pe măsură ce prima parte este absorbită, adaugi următoarea cantitate de supă, amestecând foarte puțin. Spre sfârșitul fierberii, dizolvi șofranul într-un polonic de supă fierbinte și îl adaugi în orez. Sărezi, după gust, dacă e nevoie.

După ce orezul e fiert, adaugi restul de unt și parmezan  și servești.

Cine dorește, poate adăuga în farfurie și mai mult parmezan.

 

 

My title page contents