Nutritia post partum a proaspetei mamici. Cum suna asta. Ei bine, este esentiala pentru o evolutie buna atat a mamei, cat si a copilului.
Alimentația echilibrată este necesară pentru accelerarea vindecării, dar și pentru a asigura energia de care proaspăta mămică are nevoie. Atât pentru sine, cât și pentru copil. În ceea ce privește vindecarea, fie că nașterea s-a produs pe cale naturală, fie prin cezariană, leziuni de țesut au existat. Ele trebuie susținute să se ”repare”.
Proteine de buna calitate
Pentru acest lucru este nevoie ca mama să mănânce proteine de bună calitate. Carne slabă, pește, ouă, lactate fermentate tip iaurt, kefir, nuci și leguminoase uscate în funcție de toleranța, dar nu în primele zile după naștere. Apoi, acestora li se vor adauga alături de alimente care conțin vitamina C și fier. Vitamina C joacă un rol esențial în vindecare și luptă împotriva infecțiilor. Alimentele pe care este bine ca mama să le consume sunt citrice, căpșuni, pepene galben, gulie, spanac, conopodă, varză de Bruxelles,ardei gras roșu, pătrunjel, roșii uscate la soare. Câte puțin din cât mai multe surse. Pentru ca, astfel, ea isi asigură atât aport și se alți nutrienți dar și o mai buna digestibilitate și mai puțin discomfort gastric.
Corpul mamei
Corpul mamei pierde mult fier la naștere prin pierderea de sânge, așadar, susținerea sistemului imunitar și a producției de hemoglobină (rol major în oxigenarea tuturor celulelor) este foarte importantă. În mod natural fierul se găsește în carne roșie, ficat, produse cerealiere integrale, fructe uscate, fasole uscată dar există și produse alimentate fortifiate cu fier.
Constipația
Pe timpul sarcinii, mai ales în ultimul trimestru, constipația este frecvent întâlnită. De ce? Pentru că întregul sistemul digestiv a funcționat mai lent atât datorită schimbărilor hormonale, cât și modificării poziției organelor. De aceea, este important ca proaspăta mămică se se hidrateze (8-10 pahare de apă). Dacă mami alăptează, înainte de fiecare masă a lui bebe, un pahar de apă este foare important.
Productia de lapte
În acest proces de producție de lapte, calciul este foarte important atât pentru copil cât și pentru mamă. 4 pahare de produs lactat scăzute în grăsimi, dar nu 0%, sunt esențiale atât pentru calciu cât și pentru creșterea lactației. Astfel ajungem să vorbim de 12 pahare de apă și lapte pe zi însă atunci când vorbim de apă, ținem cont atât de consumul de supă, sucuri naturale de fructe fără zahăr adăugat.
Hemoroizi?
Cum spuneam anterior privitor la sistemul digestiv, acesta a avut de suferit și nu trebuie să ne așteptăm ca imediat după naștere să se rezolve de la sine constipația ori acolo unde au apărut hemoroizi, să nu mai existe. Mișcările intestinului trebuie susținute atât prin alimentație sănătoasă cu consum mai mare de apă, suficiente fibre care provin de la fructe proaspete, legume și cerealiere integrale dar și prin mișcare. În primele zile după naștere mersul pe jos poate fi mai redus însă cu cât mușchii nu sunt puși în mișcare, cu atât revenirea se va face mai greu. Deci, mersul pe jos este cel mai la îndemână exercițiu fizic și nu ajută doar la revenirea normală a funcțiilor intestinului ci și a vezicii urinare.
Nu laxativelor!
Foarte important, nu lua laxative pentru a rezolva constipația ci întotdeauna consultă medicul fie că ai născut normal sau prin cezariană. Dacă ai avut epiziotomie, laxativele nu înmoaie scaunul ci îl fac apos, deci riscul de iritație locală a pielii ori ca materie fecală să ajungă la copci, este foarte mare.
Imediat, dupa nastere
O nutriție sănătoasă și echilibrată în primele 6 săptămâni după naștere, nu este doar esențială pentru vindecare dar și pentru pierderea sănătoasă în greutate. Cele mai multe kilograme se pierd în această perioadă mai rapid (ele nu reprezintă exclusiv grăsime), apoi procesul este mai lent. Alăptarea, susține pierderea în greutate a mamei cu condiția ca mama să mănânce sănatos și nu mai mult caloric decât are nevoie pentru energie si producerea laptelui.
Cere sfatul!
Pentru a afla care este necesarul energetic zilnic, consultați un specialist ! Mănâncă puțin și des pentru a nu te simți balonată dar și pentru o digestie mai bună acum când organismul are nevoie de nutrienți dar sistemul digestiv este mai lent în mișcări și când mușchii abdominali nu ne ajută să-l ”repunem” în funcțiune pentru că sunt mai puțin tonici.
Gustari sanatoase!
Exemple de gustări rapide, sănătoase și echilibrate: crakersi integrali de tip wasa cu cremă de brânză și stixuri de legume, brânză de vaci cu fructe, iaurt cu fructe de pădure, un sandvich cu carne de pui, avocado și salată, 2 felii de pâine integrală cu unt de arahide (dacă nu există alergii) și rondele de banane, mini pizza cu sos de roșii și legume, o budincă de chia cu iaurt și fucte.
Mesele principale
Mesele principale trebuie servite aproximativ la aceleași ore și să fie consistente nutritiv (cât mai multe alimente naturale, se evită semi-preparatele, aditivii, coloranții și conservanții ) și se respectă regula farfuriei pentru mesele principale – jumătate să conțină legume, un sfert sursa de proteină și un sfert amidonoase ori cerealiere (când se consumă cartofi, orez, mămăligă sau alte alimente bogate în amidon, nu se mai consumă pâine la masă).
Codruta Nedelea, SAMAS