Obezitatea la copii este o problemă complexă de sănătate. Apare atunci când aceștia cântăresc mult peste greutatea normală vârstei și înălțimii lor. Deși la prima vedere pare deranjantă mai mult la nivel estetic, riscurile obezității la copii au implicații mai grave decât acesta.
Mitul copilului „gras și frumos” a fost demolat de multă vreme. Cu toate acestea, părinții continuă să-și forțeze copiii să mănânce mai mult decât le este necesar. Continuă să îi recompenseze cu dulciuri și alimente de tip fast-food. Continuă să le lase mână liberă la consumul de băuturi carbogazoase. Toate sunt practici care nu fac altceva decât să crească riscurile obezității la copii.
Rolul familiei este cel mai important
Cauzele creșterii excesive în greutate la copii sunt similare cu cele valabile pentru adulți. Inclusiv comportamentul și genetica. Creșterea generală a obezității este influențată și de comunitatea în care trăiește persoana. În cazul copiilor este vorba despre familie. Iar în familia în care nu se fac alegeri alimentare sănătoase, copilul este afectat și el în mod direct. Comportamentele care influențează creșterea în greutate includ consumul de alimente și băuturi cu conținut scăzut de nutrienți, lipsa activității fizice și a unei rutine de somn. Echilibrarea energiei sau a caloriilor consumate din alimente și băuturi cu caloriile arse prin activitate joacă un rol în prevenirea creșterii excesive în greutate. În plus, a mânca sănătos și a fi activ fizic are și alte beneficii. O dietă sănătoasă pune accentul pe consumul unei varietăți de legume și fructe, cereale integrale, alimente proteice slabe și produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi. De asemenea, limitează consumul de alimente și băuturi cu zahăr adăugat sau grăsimi. Și neapărat, după vârsta de 6 ani, cel puțin 60 de minute de activitate fizică în fiecare zi.
Riscurile obezității la copii
Obezitatea în timpul copilăriei poate avea un efect nociv asupra organismului într-o varietate de moduri. Copiii care au obezitate au mai multe șanse de a dezvolta:
- Hipertensiune arterială și colesterol ridicat, care sunt factori de risc pentru bolile cardiovasculare;
- Risc crescut de toleranță la glucoză, rezistență la insulină și diabet de tip 2;
- Probleme de respirație, precum astmul și apneea în somn;
- Probleme articulare și disconfort musculo-scheletic;
- Boală hepatică grasă, calculi biliari și reflux gastro-esofagian (adică arsuri la stomac).
Obezitatea copilului este, de asemenea, legată de:
- Probleme psihologice precum anxietatea și depresia;
- Stimă de sine scăzută și calitate a vieții mai redusă;
- Probleme sociale, cum ar fi bullyingul și stigma.
Riscuri viitoare pentru sănătate
Copiii care suferă de obezitate sunt mai susceptibili să devină adulți obezi. Iar obezitatea adulților este asociată cu un risc crescut de afecțiuni grave de sănătate, inclusiv boli de inimă, diabet de tip 2 și chiar cancer.