Relația dintre copii și animalele de companie este, fără îndoială, una de prietenie.

Care este relația dintre copii și animalele de companie? Fără îndoială una de prietenie. Poate una dintre cele mai sincere, mai frumoase și mai trainice relații pe care le poate avea ființa umană.

 

În urmă cu exact zece ani, psihologul Elizabeth Anderson scria, în cartea sa ”Puternica legătură dintre oameni și animalele de companie”, o frază elocventă. ”Nu este nimic mai puțin decât alchimie atunci când animalele și copiii se întâlnesc. Iar magia rezultată are proprietăți vindecătoare”. Despre relația dintre copii și animalele de companie nu vorbesc doar psihologii ci și o mulțime de studii și cercetări ale oamenilor de știință. Concluzia, însă, este aceeași.

Relația dintre copii și animalele de companie

Nu sunt nici psiholog și nici om de știință. Sunt o persoană care a avut de când se știe un animal de companie. Sunt o persoană care și-a crescut copilul alături de un animal de companie. Și ca persoană care și în prezent are animal de companie, nu pot să nu observ cu mâhnire atitudinea multor părinți, în special mame. Nu de puține ori, plimbându-mi câinele, mi s-a întâmplat ca un copil să vină spre el, cu toată bucuria, vădit dornic să îl mângâie, dar să fie placat de mamă ca un adevărat jucător de rugby. ”Nu pune mâna pe el că are microbi!”, ”Nu te apropia că te mușcă!” Nici nu te bagă în seamă când îi spui că pufosul este vaccinat, deparazitat și blând.

Este trist să vezi privirea plină de jind a copilului care privește înapoi, peste umăr, târât de mama care grăbește pasul. Un ochi îi plânge și unul îi râde… La polul opus, bucuria mi-a venit de la mama unei fetițe cu dizabilități care, după ce Tyto al meu – o bucățică de bischon – s-a urcat cu lăbuțele din față pe pieptul micuței, mi-a mulțumit cu lacrimi în ochi pentru râsul în hohote al copilei. Pe care îl auzea, uimită, pentru prima dată în patru ani și opt luni.

Prieten real, nu imaginar

Un animal de companie aduce imense beneficii copilului. Este prietenul căruia îi împărtășește secretele dar și partenerul de joacă. Și este, înainte ca oricare dintre voi să apucați să vă dați seama, educatorul și terapeutul lui, în unele situații. Animalul de companie nu judecă și nu calculează beneficii. Primește și dăruiește dragoste fără să pună condiții. Este ”psihologul” care vindecă tulburări comportamentale precum timiditatea și agresivitatea copilului sau dificultățile de socializare. Este ”educatorul” care predă lecția responsabilității, prieteniei, încrederii, compasiunii și empatiei.

Gardian al dezvoltării psihologice

Este adevărat că animalele de companie au un impact benefic asupra dezvoltării psihologice a copiilor? DA! O certifică rezultatul unei revizuiri a nu mai puțin de 22 de studii pe această temă. DA, un copil care crește alături de un animal de companie are o înaltă stimă de sine, se dezvoltă cognitiv în cel mai frumos și sănătos mod cu putință și are desăvârșite abilități sociale. DA, un copil care crește alături de un animal de companie are excelente abilități de comunicare și un nivel redus de stres. Un animal de companie este ”medicament” pentru un copil care suferă de autism, sindrom Down sau ADHD. Și o precizare la care țin enorm: dragi mămici, dragi tătici, animalul de companie NU este o jucărie pentru copil! Este un prieten. Tratați-l ca atare. Pentru mine, cele mai frumoase cuvinte care s-au spus vreodată despre animale sunt acestea: ”Un animal nu te face să suferi decât o singură dată în viață: atunci când moare.”

My title page contents