Rețete de mâncare pentru copii de 1 an. Sfaturi, sugestii, gust și culoare

Rețete de mâncare pentru copii de 1 an. Sfaturi, sugestii, gust și culoare

Rețete de mâncare pentru copii de 1 an. Stii ce si cum sa alegi? Mai ales acum cand puiul tău a împlinit 1 an? Nu știi ce să-i mai dai să mănânce? E destul de mare, e încă mic? Ești confuză în privința meniului pe care trebuie să-l alegi?

 

Da, e destul de mare pentru a încerca și alimente noi, însă, nu chiar atât de mare, încât să mănânce tot ce mâncați voi, mami și tati. Așa cum ai fost atentă la etapa diversificării, tot așa nu trebuie să o neglijezi nici pe cea din jurul vârstei de 1 an.

Cum si de ce?

La această, copilul vârstă mănâncă din ce în ce mai puțin de la sân (asta în cazul în care îl alăptezi) și o face mai mult ca o completare a meselor principale și ca o liniștire personală. Ritualul acesta îi e drag și vrea să petreacă cât mai mult timp la pieptul tău. Laptele va fi consumat tot mai puțin, însă nu trebuie să dispară de tot.

De acum, îi poți face și bebelușului (de acum copil măricel) tău un loc la masă, mai ales că scaunele speciale pentru bebeluși au posibilitatea să fie așezate și la masa de bucătărie. E indicat să-i pui în continuare centura de siguranță, deoarece pot apărea accidente.

Rețete de mâncare pentru copii de 1 an. Ce mănâncă, dacă mănâncă împreună cu voi

Fie îi pregătești în continuare ceva separat, fie alegi să-i dai din mâncarea voastră, cu unele condiții. Îi oprești separat, o cantitate de supă sau de felul doi, iar în cea pentru voi, poți adăuga sare, piper și alte condimente, după gustul vostru. Faptul că va avea aceeași mâncare ca și voi, poate fi un plus. Va vedea că și voi mâncați ce are el în farfurie și va fi stimulat să facă același lucru. Toți la masă, toți din aceeași mâncare!

Rețete de mâncare pentru copii de 1 an. Cât mai natural

Dacă obișnuiești să gătești după metodele tradiționale, cu sosuri grele, rântașuri, grăsimi, uită de toate acestea sau păstrează-le doar pentru tine, dacă nu te poți abține. De exemplu: în loc să călești ceapa, o poți fierbe în puțină apă, adăugându-i cel puțin 1 lingură de ulei. Este la fel de gustoasă!

  1. Supele trebuie să fie mai consistente și mai bogate în substanțe minerale, după ce copilul a împlinit 18 luni. În supa clasică poți adăuga la final, un pumn de linte sau de fasole, de mazăre, grâu sau orez. Sigur o combinație, cel puțin, va fi pe gustul lui.
  2. Cât despre carne, o poți fierbe mai departe în supă, dar o poți frige și pe grătar, unsă cu puțin ulei și tăiată foarte subțire, să se pătrundă bine. O mai poți pregăti la cuptor, învelită în hârtie de pergament. Asta pentru mesele cu proteine, care nu trebuie să fie foarte dese, pentru că organele lui, aflate în formare, nu pot procesa atât de mult și atât de des.
  3. Evită prepararea termică excesivă! Legumele trebuie date copilului mai mult crude sau coapte, decât fierte. Când trebuie să le fierbi, nu prelungi prea mult procesul, deoarece vei distruge toate vitaminele.
  4. Încearcă să nu-l obișnuiești pe cel mic cu dulciuri și gustări pline de calorii, dar sărace în nutrienți. Dacă nu se poate deloc, atunci cu cât mai târziu, cu atât mai bine! Nu e chiar nevoie să aibă în meniu: acadele, chipsuri, pufuleți, bomboane…

 Rețete de mâncare pentru copii de 1 an. Câte mese pe zi? Fructe și legume sau doar hrana principală?

Continuă să-i dai și la această vârstă 5 mese pe zi, dintre care 3 principale și 2 gustări, la 10 și la 17, dar care scad în importanță cu timpul, copilul mâncând tot mai bine la mesele principale. Micul dejun trebuie să fie cel mai consistent. Chiar dacă meniul e mereu în schimbare și copilul cunoaște de la o zi la alta alimente și gusturi noi, cantitatea trebuie să rămână 250 g la o masă. Abia spre al treilea an de viață, aceasta va crește înspre 300-350 g.

Pentru a-i asigura necesarul de vitamine și minerale, copilul are nevoie de două feluri de fructe și de cel puțin 3 feluri de legume pe zi.

Ai grijă și nu uita!

Seara, e interzis să-i dai dulciuri. Nu doar că-i vor strica dințișorii, dar îl vor agita și nu va reuși să doarmă bine.

My title page contents