Spălatul pe mâini, un gest obligatoriu! Este un mesaj care merită repetat: spălarea mâinilor este de departe cea mai bună modalitate de a împiedica copiii să se îmbolnăvească și de a preveni răspândirea germenilor.
Spălatul pe mâini. Care este cel mai bun mod de a ne spăla mâinile?
Învață-ți copilul să se spele pe mâini sau, mai bine, spălăți-vă des pe mâini împreună, astfel încât copilul să învețe cât de important este acest bun obicei:
- Udați-vă mâinile cu apă curată, care curge (caldă sau rece). Asigură-te că apa nu este prea caldă pentru mâinile copilului;
- Folosiți săpun și frecați împreună mâinile timp de aproximativ 20 de secunde. Săpunul antibacterian nu este obligatoriu – orice săpun este bun, doar să fie folosit!
- Insistați pe porțiunea dintre degete, pe partea exterioară a mâinilor și sub unghii, locul în care germenilor le place să stea. Și nu uitați de încheieturi!
- Clătiți și uscați bine mâinile cu un prosop curat.
Când ar trebui să ne spălăm pe mâini?
Pentru a opri răspândirea germenilor, spălarea regulată a mâinilor trebuie să fie o regulă pentru toată lumea din casă. Este deosebit de important să ne spălăm pe mâini:
- înainte de a mânca și a găti;
- după folosirea toaletei;
- după curățenia făcută în jurul casei;
- după atingerea animalelor, inclusiv a animalelor de companie;
- înainte și după vizitarea sau îngrijirea prietenilor sau a rudelor bolnave;
- după ce ne suflăm nasul, după ce am tușit sau strănutat;
- după ce am fost afară (joacă, grădinărit, plimbatul câinelui etc.).
Cum ne ajută mâinile curate să fim sănătoși?
Spălatul pe mâini într-un mod corect este prima metodă de apărare împotriva răspândirii multor boli – de la răceala obișnuită la infecții mai grave, cum ar fi meningită, bronșiolită, gripă, hepatită A și multe tipuri de diaree.
Cum se răspândesc germenii?
Germenii se pot răspândi în multe moduri, inclusiv:
- atingând mâinile murdare;
- prin schimbarea scutecelor murdare;
- prin apă și alimente contaminate;
- prin picături de salivă în aer, eliberate în timpul unei tuse sau al unui strănut;
- pe suprafețe contaminate;
- prin contactul cu lichidele corporale ale unei persoane bolnave.
Când copiii intră în contact cu germenii, aceștia pot fi infectați doar atingându-și ochii, nasul sau gura. Apoi, este doar o chestiune de timp înainte ca toată familia să ia aceeași boală.
Să nu subestimăm acest gest simplu de spălare a mâinilor!