Spumă de ciocolată Havana – decorată cu nuci sau alune și stropită cu rom. Mousse de ciocolată este un desert clasic franțuzesc făcut cu ciocolată neagră, ouă, unt, zahăr și sare. Textura sa spumoasă și aroma bogată de ciocolată sunt principalele caracteristici ale acestui desert foarte rafinat.
Însă, originile acestui desert sunt încă relativ necunoscute. Cel mai probabil originile sunt de origine franceză, și pentru că ciocolata a fost folosită și prelucrată în patiseriile transalpine încă din secolul al XVII-lea. Atunci a fost introdusă în Franța de către spanioli.
Spumă de ciocolată Havana
Porții: 4
Preparare: 25 minute
Răcire: 3 ore
Ai nevoie pentru spuma de ciocolată de:
2 linguri de nuci măcinate
100 g ciocolată cu lapte
50 g ciocolată amăruie
20 ml rom
3 gălbenușuri
2 linguri zahăr
30 g zahăr vanilat
1 linguriță cafea solubilă instant
200 ml frișcă
Ai nevoie pentru decor de:
25 g ciocolată amăruie
4 jumătăți de miez de nucă sau 8 alune de pădure
25 g ciocolată albă
Pregătești așa:
Prăjești puțin nucile într-o tigaie antiaderentă, fără să adaugi grăsime. Apoi le lași să se răcească. Topești cele două ciocolate (cu lapte și cea amăruie) în bain-marie, adăugând aici și romul. Apoi scoți vasul cu ciocolată din bain-marie.
În alt vas, bați gălbenușurile tot în bain-marie cu zahăr tos. zahăr vanilat și praf de cafea instant. Adaugi această compoziție peste ciocolata topită și înglobezi totul. Adaugi apoi și nucile prăjite și le încorporezi ușor, după care adaugi în compoziție și frișca bătută. Iei 4 boluri sau cupe și distribui uniform spuma în acestea. Dai la frigider pentru 3 ore.
Decorezi cupele cu spumă de ciocolată așa:
Topești ciocolata amăruie și adaugi în ea jumătățile de nuci. Apoi le scoți și le lași pe un grătar să se scurgă puțin și să se întărească ciocolata. Poți folosi în loc de nuci, alune de pădure. Distribui câte două în fiecare cupă. Razi ciocolata albă pe răzătoare sau cu ajutorul cuțitului de decojit și o presari peste spuma de ciocolată din fiecare cupă. Deasupra așezi jumătățile de nuci sau alunele trase în ciocolată.
Sugestie: în loc de rom poți folosi lichior de migdale.