De ce înjură copiii. Cum descoperă cuvintele urâte și ce e de făcut

De ce înjură copiii

În general, părinții se bucură de fiecare cuvânt nou însușit de copil, de felul în care îl pronunță și mai ales de modul corect de a-l folosi. Există însă o excepție: momentul în care copilul, mai mic sau mai mare, pronunță cuvinte obscene. Uneori fără să știe cât de urât și grav este ceea ce spune, mai ales dacă este mic.

 

Atunci când e mic, repetă ca un papagal ceea ce a auzit în jurul lui. Unii părinți se amuză copios, ba chiar îl pun să repete. Total greșit. Nici nu ar trebui să i se acorde atenție, tocmai pentru a nu repeta acel cuvânt.

De ce înjură copiii? Cuvintele urâte și copiii

În realitate, copiii învață cuvinte urâte când sunt în contact cu alți copii din grădiniță sau din parc. Le aud și la televizor, chiar și în unele desene animate. Trebuie precizat, că de la vârsta de doi ani, copiii au tendința de a repeta toate cuvintele pe care le aud. În această perioadă, mai exact începând de la 18 luni, vocabularul copilului se află într-o adevărată explozie. Într-un timp foarte rapid, copilul aflat la această vârstă reușește să stocheze o mare cantitate de cuvinte din limba maternă.

Copilul dobândește vocabularul ca un burete care absoarbe apă, fără a fi conștient de semnificația semantică a unor cuvinte. În cazul cuvintelor rele, copilul care le aude, obișnuiește să le repete mai presus de toate. Deoarece observă efectul pe care îl au asupra adulților atunci când sunt pronunțate. Dar fără a fi pe deplin conștient de semnificația cuvântului rău folosit. De fapt, în acest fel copilul obține atenție imediată din partea adultului, chiar și într-un sens negativ, deoarece, în general, i se atrage atenția.

Cum să nu spunem cuvinte rele copiilor?

  • Dacă copilul are mai puțin de 4 ani

Chiar și atunci când copilul este foarte mic, este întotdeauna mai bine să alegi să-i explici. Nu trebuie să te mulțumești cu răspunsul că nu are cum să înțeleagă ce-i spui, pentru că e prea mic. Încearcă să-ți găsești cuvintele potrivite vârstei lui și explică-i cât de rău și urât este ce spune. În niciun caz nu este indicat să fie bătut copilul. Oricât de urât ar fi cuvântul folosit, bătaia nu este o metodă eficientă și deloc indicată.

Dacă vei alege să-i explici într-un mod simplu copilului, chiar și în cazul copiilor sub patru ani, că sensul cuvintelor pe care le pronunță este ofensator, este rău și urât să fie auzit, copilul va înțelege.

  • Dacă copilul are peste cinci ani

Pe de altă parte, dacă copilul are peste 5-6 ani și a început să meargă la școală, cuvintele urâte și înjurăturile vor constitui o problemă pe ordinea de zi. În acest caz, copiii sunt perfect conștienți de efectul produs de un cuvânt rău, pentru că știu sensul său. În acest caz, folosirea cuvintelor obscene este deliberată .

Ce să faci dacă copilul vorbește urât și înjură?

În acest caz, al copiilor de grădiniță sau vârstă școlară, în primul rând este necesar să se caute colaborarea cadrelor didactice. Ele sunt primele care se opun fenomenului din cadrul clasei, încercând să ofere un model pozitiv pentru copii. Și, desigur, același angajament este necesar și acasă. Pentru că dacă părinții sunt primii care folosesc acest tip de vulgaritate în prezența copiilor lor, este clar că vă învârtiți în jurul problemei… fără să găsiți vreo ieșire.

Este, de asemenea, necesar ca frații și surorile mai mari (unde e cazul), dar și prietenii lor care îi vizitează pe aceștia, să nu vorbească în prezența celor mici vulgar și să nu-i expună unor programe nepotrivite vârstei la televizor. Voi, părinții, trebuie să anticipați momentele nepotrivite și să-i feriți pe cei mici de comportamente cel puțin la fel de nepotrivite.

My title page contents